Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Această OUG modifică şi completează Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului în sensul instituirii obligaţiei anumitor entităţi cu atribuţii de raportor în astfel de cazuri de a notifica Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în termen de 15 zile de la data începerii, suspendării sau încetării activităţii care intră sub incidenţa dispoziţiilor actului normativ de bază.
Modificările şi completările aduse cadrului legal în vigoare sunt în conformitate cu standardele Grupului de Acţiune Financiară Internaţională, pentru a asigura mecanisme concrete care să permită identificarea şi supravegherea categoriilor de entităţi raportoare vizate, mai arată Executivul, în comunicatul de presă.
România se află, până în luna octombrie a acestui an, în cea de-a V-a Rundă de evaluare Moneyval, în cadrul căreia este evaluată atât conformitatea sistemului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului cu Recomandările Grupului de Acţiune Financiară Internaţională şi dreptul Uniunii Europene, cât şi eficacitatea punerii în aplicare a acestor standarde.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Neîndeplinirea unor criterii de conformitate poate conduce la acordarea unui calificativ de neconformitate şi, pe cale de consecinţă, la includerea României de către Grupul de Acţiune Financiară Internaţională pe lista ţărilor cu deficienţe strategice ale regimului de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, aşa-numita „listă gri”, ceea ce ar avea consecinţe negative majore în plan economic, politic şi social.
Executivul a mai adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Actul normativ modifică Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Măsura este necesară în vederea accelerării finalizării pe termen mediu a unor capacităţi de producere a energiei electrice care să permită funcţionarea Sistemului Energetic Naţional în condiţii de siguranţă şi securitate în noul context geopolitic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.