Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre prin care producătorii agricoli vor fi susţinuţi printr-un program să cultive tomate în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă, valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor fiind contravaloarea în lei a sumei de 3.000 de euro pe an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare.
VREI SĂ CITEŞTI ACEST ARTICOL?
Pentru a citi tot articolul, intră în contul tău introducând mai jos datele de înregistrare. Dacă nu ai cont, contactează-ne la .