Guvernul a decis, miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, să includă în Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, a lucrărilor de regenerare a spaţiilor publice din zona Unirii, prin finanţarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii, a anunţat ministrul Cseke Attila.
„E vorba de o investiţie, din punctul nostru de vedere, absolut necesară. Piaţa Unirii este un nod infrastructural complex al Capitalei şi al României, unde practic avem în aceeaşi piaţă râul Dâmboviţa, avem două casete construite în anii ’80 care folosesc pentru ape menajere. De asemenea, avem acest planşeu în Piaţa Unirii care este construit la mijlocul anilor ’30. Un pasaj rutier subteran construit în anii ’86-’87, respectiv linii de metrou şi staţii de metrou. Numai din înşiruirea acestora care sunt în Piaţa Unirii este evident că avem de a face cu o infrastructură complexă la care s-a adăugat, în cazul planşeului din Piaţa Unirii, s-a adăugat acţiunea apei, umiditatea extraordinară de sub planşeul respectiv, anii care au curs şi sunt aproape 90 de ani de la momentul construirii”, a declarat Cseke Attila, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
Astfel, bugetul Programului va fi suplimentat cu suma de 750.751.800,69 de lei, sumă care va fi alocată lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului Unirii, în condiţiile în care aceasta este o zonă centrală, intens circulată, iar autorităţile publice locale nu pot suporta, de la bugetul local, valoarea totală a investiţiei, mai arată comunicatul de presă al MDLPA.
Sursa citată mai spune că lucrările pentru consolidarea acestui obiectiv sunt urgente întrucât, în prezent, planşeul este într-o stare avansată de degradare din cauza expunerii la umiditate excesivă şi prezintă deteriorări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, iar stratul de acoperire a armăturilor este puternic corodat.
Prin urmare, consolidarea structurii existente a planşeului implică lucrări la partea carosabilă a străzilor afectate, trotuare, alei şi spaţii verzi, şi vor consta, în principal, în desfacerea straturilor rutiere, demolarea completă a planşeului existent până la nivelul terenului, înlocuirea structurii existente cu o structură nouă, modernă şi performantă, care să răspundă tuturor cerinţelor de trafic, realizarea unei noi infrastructuri, a unei hidroizolaţii performante, înlocuirea rosturilor de dilataţie, precum şi consolidarea fundaţiilor existente. Pentru încheierea contractului de finanţare, autorităţile locale din sectorul 4, beneficiar al finanţării, trebuie să încarce, în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, pusă la dispoziţie de MDLPA, documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, conchide sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.