Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism. Actul normativ stabileşte o serie de măsuri care să permită desfăşurarea, în cel mai scurt timp, într-un nou cadru organizatoric, a activităţilor ce vizează stimularea înfiinţării şi dezvoltării de întreprinderi mici şi mijlocii şi autorizarea în turism, care să se alinieze nevoilor antreprenorilor şi structurilor turistice.
Astfel, sunt înfiinţate agenţiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism (ATIMMT), respectiv ATIMMT Ploieşti, ATIMMT Constanţa şi ATIMMT Braşov, prin fuziunea celor nouă agenţii pentru întreprinderi mici şi mijlocii, prevăzute în anexa nr. 2 la HG nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin preluarea activităţii şi personalului agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi al reprezentanţelor teritoriale în domeniul turismului din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, arată comunicatul de presă al Guvernului.
Agenţia teritorială pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism Ploieşti, cu un număr de 83 posturi, este înfiinţată prin fuziunea Agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii Ploieşti, Bucureşti şi Craiova şi prin preluarea reprezentanţelor teritoriale din turism: Buşteni, Râmnicu Vâlcea, Tg. Jiu, Mehedinţi. Aceasta este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism Bucureşti, respectiv Craiova, conduse de directori adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului economiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Agenţia teritorială pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism Constanţa, cu un număr de 88 posturi, este înfiinţată prin fuziunea Agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii Constanţa, Iaşi şi Târgu Mureş şi preluarea reprezentanţelor teritoriale din turism: Constanţa, Iaşi, Tulcea, Bacău, Neamţ, Suceava, Alba, Harghita. Această agenţie teritorială este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism Iaşi şi Târgu Mureş, conduse de directori adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului economiei, mai indică sursa citată.
Agenţia teritorială pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism Braşov, cu un număr de 86 posturi, este înfiinţată prin fuziunea Agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii Braşov, Timişoara şi Cluj–Napoca şi preluarea reprezentanţelor teritoriale din turism: Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj, Sibiu, Bistriţa, Oradea. Agenţia Braşov este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism Timişoara, Cluj Napoca, conduse de directori adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului economiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.