Şeful Cancelariei primului-ministru, Ionel Dancă, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul a alocat 100 de milioane de euro pentru pregătirea proiectelor europene din exerciţiul financiar 2021-2027, precizând că aceasta reprezintă o premieră.
"În domeniul fondurilor europene, în şedinţa de guvern anterioară a fost adoptat un memorandum pentru instituirea unui mecanism de pregătire a proiectelor europene pentru următorul exerciţiu financiar 2021-2027 şi astăzi a fost aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă înaintat de Ministerul Fondurilor Europene pentru alocarea sumei de aproximativ 100 de milioane de euro pentru pregătirea acestor proiecte. Este vorba de o sumă din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică aferent exerciţiului financiar 2014- 2020 pentru pregătirea proiectelor aferente următorului exerciţiu financiar 2021-2027”, a afirmat Ionel Dancă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că acest lucru reprezintă o premieră în istoria guvernărilor anterioare în privinţa modului de pregătire a proiectelor pentru absorţia fondurilor europene.
"Aşa cum se poate observa, este o premieră în istoria guvernărilor anterioare în ceea ce priveşte modul de pregătire a proiectelor pentru absorbţia fondurilor europene pentru următorul exerciţiu financiar. Este prima dată când un guvern alocă o sumă importantă din programul de asistenţă tehnică din exerciţiul financiar curent pentru pregătirea proiectelor din exerciţiul următor. Vorbim de 100 de milioane de euro, cu aproximativ opt luni înainte de debutul următorului exerciţiu financiar ceea ce va face România să fie mult mai bine pregătită pentru cheltuirea fondurilor europene atât de necesară pentru susţinerea unor investiţii, atât în domeniul social, cât şi în domeniul lucrărilor publice. Este o premieră pe care a reuşit-o acest guvern faţă de guvernările anterioare care au gâfâit şi s-au chinuit să consume banii europeni prin regula de suplimentare a anilor necesari pentru cheltuirea acestora”, a explicat şeful Cancelariei primului ministru.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.