Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat joi că instituţia este concentrată pe impactul potenţial al tarifelor impuse de SUA asupra creşterii economice a Regatului Unit, în contextul unui posibil declin al comerţului global. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat CNBC, cu ocazia reuniunilor de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale.
”Suntem cu siguranţă atenţi la şocul de creştere”, a spus Bailey, subliniind că, în perspectiva şedinţei de politică monetară din 8 mai, banca va lua în considerare ”argumentele de ambele părţi” privind impactul tarifelor asupra creşterii şi constrângerile interne de pe partea ofertei asupra inflaţiei.
”Avem o problemă clară de creştere, care este slabă... dar întrebarea majoră este cât din această slăbiciune se datorează cererii scăzute şi cât ofertei slabe”, a explicat Bailey. El a adăugat că oferta slabă are, din păcate, efecte de creştere a inflaţiei, ceea ce complică deciziile de politică monetară.
Referindu-se la noile tensiuni comerciale, Bailey a arătat că redirecţionarea exporturilor britanice către alte pieţe ar putea avea un efect dezinflaţionist, în timp ce o posibilă reacţie a Londrei la tarifele SUA — care nu pare iminentă — ar putea duce la o nouă creştere a preţurilor.
Deşi a recunoscut că incertitudinea economică afectează încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri, Bailey a precizat că nu consideră că Regatul Unit se află în pragul unei recesiuni.
Revizuirea prognozei FMI şi negocierile comerciale
Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a Regatului Unit pentru 2025, de la 1,6% la 1,1%, invocând impactul tarifelor comerciale impuse de preşedintele american Donald Trump, costurile mai mari ale împrumuturilor şi scumpirea energiei.
Situaţia rămâne incertă pe fondul negocierilor în desfăşurare dintre diverse guverne şi oficialii americani privind politica tarifară amplă a administraţiei Trump, care este în prezent suspendată. SUA au impus tarife de 25% pentru oţel, aluminiu şi automobile, şi o taxă de 10% pentru alte exporturi britanice.
Oficialii britanici şi-au exprimat speranţa că vor ajunge la un acord comercial cu Washingtonul, iar vicepreşedintele american J. D. Vance a declarat recent că există ”şanse bune” pentru un astfel de acord.
Bailey a afirmat că un acord ar fi ”foarte încurajator” pentru Marea Britanie, dar a subliniat că economia britanică, fiind una deschisă şi orientată spre servicii, va rămâne vulnerabilă la încetinirea comerţului global.
În ceea ce priveşte inflaţia, Bailey a avertizat că aceasta va creşte uşor faţă de nivelul actual de 2,6%, din cauza scumpirii energiei şi a tarifelor la utilităţi, însă a adăugat că această creştere nu va fi comparabilă cu episoadele din anii anteriori.
Banca Angliei a menţinut dobânda de referinţă la 4,5% în şedinţa din martie, înainte ca anunţul tarifar al preşedintelui Trump să zdruncine pieţele. Analiştii estimează acum că instituţia va reduce dobânda la 4% până în luna august.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.