Grupul TeraPlast, producător de materiale de construcţii, anunţă că îşi continua expansiunea regional şi semnează un acord de achiziţie prin care preia 70% din capitalul social al companiei Optiplast, al treilea cel mai mare producător de ambalaje flexibile din Croaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Grupul TeraPlast anunţă semnarea unui acord de achiziţie prin care preia 70% din capitalul social al companiei Optiplast, al treilea cel mai mare producător de ambalaje flexibile din Croaţia”, anunţă grupul.

Optiplast este o companie similară ca şi gamă de produse şi tehnologie cu TeraBio Pack, aducând în plus 35 de ani de experienţă în piaţa ambalajelor flexibile.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Prin achiziţia Optiplast ne extindem amprenta geografică, iar capacităţile noastre de producţie depăşesc 10.000 de tone de ambalaje flexibile anual. Vom fi şi mai aproape de clienţii din ţări precum Italia, Grecia sau Austria şi ne vom putea concentra mai bine pe pieţele din Balcanii de vest, pieţe dinamice şi mature. Mai mult, vom deservi mai uşor pieţele vest-europene care până acum au fost mai greu de acoperit din Bistriţa din cauza costurilor logistice. Astfel, creştem profitabilitatea în timp ce oferim în piaţă soluţii complete şi sustenabile. Am făcut încă un pas în dezvoltarea Grupului TeraPlast la nivel european, pas care a fost posibil şi cu susţinerea acţionarilor noştri în cadrul majorării de capital de 20 de milioane de euro, încheiată recent cu succes”, a declarat Dorel Goia, preşedintele Consiliului de Administraţie al TeraPlast.

Acţionarul actual al Optiplast rămâne activ în executivul companiei, ca director general, asigurând continuitatea strategiei de afaceri şi, de asemenea, implementarea modelului Optiplast la nivelul TeraBio Pack alături de echipa de management locală.

„Sunt extrem de mândru de ceea ce am construit în cei 35 de ani pe piaţa din Croaţia şi în ţările vecine. Consider că Optiplast a ajuns într-un punct de maturitate în care este pregătită să evolueze spre următorul nivel, iar acest pas îl facem prin unirea forţelor cu Grupul TeraPlast. Împreună, sunt sigur că vom creşte un lider regional puternic”, a declarat Danijel Drčić, proprietarul şi directorul general al Optiplast.

Preţul total de achiziţie va fi determinat la data finalizării tranzacţiei pornind de la valoarea de bază de 13 milioane de euro, care va fi ajustată cu capitalul de lucru net, fluxurile de numerar şi datoriile de la data finalizării. În baza acestei formule de calcul se va stabili preţul final pentru participaţia de 70% din părţile sociale pe care TeraPlast SA le va achiziţiona la Optiplast d.o.o.

Acordul prevede o proiecţie a preţului final de achiziţie cu luarea în considerare a elementelor de ajustare din situaţiile financiare ale Optiplast d.o.o. la 30 iunie 2024. Astfel, dacă preţul final s-ar fi determinat la 30 iunie 2024, acesta ar fi fost de 9,5 milioane de euro. Acordul prevede, de asemenea, un mecanism de ajustare a preţului în funcţie de subvenţiile viitoare pe care urmează să le încaseze Optiplast pentru un proiect de instalare panouri fotovoltaice aflat în curs de implementare.

Tranzacţia va fi supusă aprobării adunării generale a acţionarilor TeraPlast, iar în contextul aprobării, tranzacţia va fi finalizată în perioada imediat următoare hotărârii AGEA.

Fondată în 1989, Optiplast deţine o capacitate anuală de producţie de aproximativ 5.000 de tone şi operează într-un spaţiu de peste 17.000 m², având 81 de angajaţi. Compania dispune de o capacitate internă de reciclare de circa 1.200 de tone pe an şi, totodată, utilizează între 60% şi 70% materiale reciclate. Optiplast produce saci menajeri, sacoşe pentru cumpărături şi alte confecţii şi folii pentru ambalare.

Cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în 2023 şi o EBITDA ajustată de 2,2 milioane de euro, Optiplast exportă aproximativ 25% din producţie pe pieţele europene. Portofoliul de clienţi cuprinde atât distribuitori, cât şi mari reţele de retail la nivel internaţional.

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler şi Somplast.

Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.