Grupul Carmistin a anunţat că investeşte 8 milioane de euro în proiectul de modernizare şi repunere în funcţiune a fostelor ferme Piscani, din Scorniceşti, judeţul Olt, investiţie care va crea peste 250 de locuri de muncă .
"În plină criză economică, Grupul românesc Carmistin lansează un nou proiect de investiţii, în localitatea Scorniceşti, judeţul Olt, investiţie care va crea peste 250 de locuri de muncă din momentul demarării lucrărilor de reconstrucţie a fermelor", arată un comunicat al grupului.
În 2019, Grupul Carmistin a preluat fostele ferme de creştere a puilor Piscani, din Scorniceşti, judeţul Olt, aflate într-o stare avansată de degradare şi ieşite total din activitatea economică de mai bine de 30 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În perioada imediat următoare, Grupul românesc plănuieşte demararea unui proiect de investiţii estimat la peste 8 milioane de euro, pentru refacerea, modernizarea şi retehnologizarea acestora, precum şi punerea lor în funcţiune sub brandul consacrat LaProvincia", spun reprezentanţii grupului.
În vederea reconstrucţiei sunt contractate firme locale, care angrenează peste 250 de muncitori de la nivel local. Odată cu darea în funcţie a exploataţiei zootehnice, Grupul Carmistin intenţionează să selecteze, instruiască şi angajeze personal din plan local, în vederea desfăşurării de activităţi specifice legate de operarea fermelor, ferme ce vor funcţiona sub brandul cunoscut deja în zona Olteniei – LaProvincia.
Dialogul cu autorităţile locale a fost început încă de anul trecut.
"În această perioadă atât de dificilă din cauza pandemiei Covid-19, Grupul se concentrează pe prezervarea capacităţilor de producţie şi păstrarea locurilor de muncă, făcând din sănătatea şi bunăstarea angajaţilor, a comunităţilor şi a partenerilor prioritatea numărul unu în orice moment, dar mai ales acum", mai spun ei.
Înfiinţat în anul 2000 de familia Paraschiv, grupul este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa agroalimentară din România.
Grupul Carmistin, cu capital 100% românesc, are peste 1.800 de angajaţi la nivel naţional şi cuprinde peste 20 de companii grupate în patru divizii de producţie – pui, porc, vită şi agricultură. Principalele companii sunt Avicarvil, Avirom Plus, Avicarvil Farms, Avicarvil Farming, Avicarvil Food & Distribution, Porcellino Grasso, Agrikilti, Carmistin Trading, Carmistin International, Pajo Agriculture, Tracian Beef ş.a.
Carmistin este unul dintre puţinele holdinguri româneşti care integrează în proporţii de 90% lanţul de producţie agrozootehnic, începând de la cultivarea cerealelor, producţia de furaj, creşterea animalelor (pui, porc, vită) până la abatorizare, procesare şi distribuţie de produse şi preparate din carne (inclusiv în reţeaua proprie de retail).
Grupul Carmistin a preluat şi pus în funcţiune platformele agroalimentare deţinute de Compania Oltchim şi platformele logistice şi de producţie ale fostei Societăţi Avicola Târgu Jiu, active pe care le-a achiziţionat şi retehnologizat complet.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.