Grupul financiar BRD Groupe Société Générale a anunţat, miercuri, că a înregistrat un avans de 7,4% al profitului net în primele 9 luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 1,226 miliarde lei (260 milioane euro), pe fondul creşterii veniturilor din dobânzi.
În primele nouă luni, venitul net bancar al Grupului BRD a fost de 2,446 miliarde lei, mai mare cu 6,9% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, susţinut atât de creşterea veniturilor nete din dobânzi, cât şi de creşterea veniturilor neaferente dobânzilor.
În plus, grupul a înregistra o creştere a rezultatului operaţional brut la 1,260 miliarde lei, de la 1.185 miliarde lei în primele nouă luni din 2018 (+9,2% în dinamică anuală excluzând contribuţiile la Fondurile de Garantare a Depozitelor şi de Rezoluţie), influenţată pozitiv de creşterea comercială.
Indicatorul cost/venit s-a îmbunătăţit cu 1,2 puncte procentuale, la 45,5% în primele nouă luni din 2019 faţă de 46,7% în primele nouă luni din 2018, excluzând impactul costurilor reglementare.
”Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 9,7% în dinamică anuală, beneficiind de expansiunea volumelor pe toate segmentele, schimbările favorabile de structură şi ratele de dobândă de pe piaţă mai mari contribuind de asemenea la creştere. Efectul pozitiv al ratelor de dobândă şi-a pierdut din intensitate în trimestrul trei în contextul ratelor de dobândă în scădere (media ROBOR la trei luni în trimestrul trei din 2019 de 3,09% faţă de 3,27% în trimestrul trei din 2018)”, se arată în comunicat.
Veniturile nete din comisioane au marcat o creştere de 2,1% în dinamică anuală, determinată de intensificarea activităţii de carduri şi de creşterea tranzacţiilor clienţilor, compensând astfel presiunea asupra preţurilor aferente serviciilor bancare tranzacţionale.
”Profilul de risc a continuat să fie solid, aşa cum îl reflectă scăderea ratei creditelor neperformante (credite neperformante conform definiţiei ABE, rata NPL la nivelul băncii) cu 1,8 puncte procentuale, la 4% la finalul lunii septembrie 2019, de la 5,8% la finalul lunii septembrie 2018”, se arată în comunicat.
În România, principalii competitori ai BRD sunt BCR şi Banca Transilvania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.