Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o vizită pe şantierul podului Brăila – Tulcea şi a afirmat că acesta trebuie dat în circulaţie la sfârşitul acestui an pe anumite variante. El a explicat că au fost probleme de tip tehnic şi că unele soluţii pot fi acceptate de beneficiar, o parte nu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută pe şantierul podului suspendat Tulcea – Brăila dacă acest obiectiv de investiţii va fi dat în folosinţă în luna decembrie a acestui an. 
“Cu toţii vedem că este o lucrare, totuşi, impresionantă. E pentru prima oară cred că în România modernă se construieşte aşa ceva. E una din construcţiile, unul din proiectele importante în Europa, chiar, în acest moment. Nu sunt pesimist din fire. Îmi doresc ca acest grafic să fie şi pus în practică. (…) În urmă cu două săptămâni, cred, eram la Timişoara când apăruse această chestiune legată de 2025. Şi m-a întrebat normal presa şi acolo am şi spus atunci şi nu am de ce să am impresia că vorbim cu oameni cu dublă personalitate. Una e când venim aici şi se dau anumite declaraţii pe care le-aţi văzut cu toţii şi alta e pe hârtii”, a declarat ministrul Transporturilor. 
El a precizat că în această săptămână vor fi emise noi certificate negative pentru companiile care au lucrări de infrastructură şi care nu respectă graficul de lucrări. 
“Apropo de acest angajament, vreau să vă spun că nu vorbim de o firmă de apartament. Compania aceasta e una din cele mai mari companii care îşi desfăşoară activitatea în România, au multe proiecte în România, în continuare îşi doresc să aibă proiecte în ţara noastră, pe infrastructură, în continuare beneficiază, atâta timp cât se înscriu la ceea ce se angajează, de sprijinul beneficiarilor. Dar atâta timp cât e un contract, acel contract trebuie dus la bun sfârşit. Săptămâna aceasta, pe final, o să emitem un nou rând de certificate negative. Aşa cum ştiţi, e termenul din trei în trei luni. CNAIR are şi alte companii, fără să le nominalizez, dar le ştiţi foarte bine, care, spre deosebire totuşi de compania de aici, chiar nu fac nimic şi unde în perioada următoare, după acest rând de certificate negative, vom lua decizii, fiindcă nu se poate să se mai continue în acest mod”, a explicat Grindeanu.
Întrebat dacă certificatele negative pot duce la rezilierea contractului, ministrul Transporturilor a răspuns: “Bineînţeles. Sunt lucruri care, conform legii, pot să ducă. Eu nu îmi doresc acest lucru. E o lucrare impresionantă şi nu e o lucrare simplă, e lucrare care a necesitat multă muncă. Nu pot să spun, pe de altă parte, că nu îmi doresc ca acest grafic să fie respectat”. 
Sorin Grindeanu a mai fost întrebat dacă decembrie 2023 este termenul pentru finalizarea întregului proiect. 
“Nu. Trebuie să fie dat în circulaţie la sfârşitul acestui an pe anumite variante. Pe celelalte, în mod normal, undeva în vara anului 2023, şi anume varianta spre Jijila şi totodată ştiţi că anul viitor trebuie să fie dat în circulaţie drumul expres Galaţi - Brăila, iar descărcarea de pe acest pod vine în acel drum expres”, a explicat ministrul Transporturilor. 
El a mai precizat că au existat discuţii între CNAIR şi reprezentanţii constructorului în legătură cu problemele tehnice apărute. 
“Au fost probleme, să spunem, de tip tehnic. Discuţiile între oamenii tehnici din CNAIR şi cei din companie au avut loc săptămâna trecută. O parte din aceste soluţii pot fi acceptate de către beneficiar, o altă parte nu. Ceea ce nu se poate accepta, pentru că nu ai cadrul legal să accepţi aceste lucruri, se va merge aproape sigur în instanţă şi instanţa va hotărî”, a adăugat ministrul Transporturilor. 
Întrebat dacă s-a ajuns la un compromis şi vor fi încheiate contracte adiţionale, Sorin Grindeanu a răspuns: “Da, atât cât permite legislaţia şi atâta timp cât cei din CNAIR  vor accepta că acele soluţii sunt mai bune şi că pot fi îmbunătăţite, faţă de cele iniţiale şi că ajută. Atâta timp cât aceste lucruri sunt acceptate şi se înscriu în cadrul legal, lucrurile sunt în regulă. Ce nu, se merge pe cealalată variantă”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.