Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că vor fi modernizate nouă staţii de metrou, în baza unui protocol semnat luni de Metrorex cu Primăria Sectorului 4, şi astfel vor fi create noi zone de acces pietonal, rutier şi vor fi amenajate spaţiile interioare astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranţă şi confort pentru călători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„9 staţii de metrou vor fi modernizate! În baza unui protocolul semnat, astăzi, de Metrorex şi Primăria Sectorului 4 vor fi derulate o serie de proiecte în comun pentru regenerarea urbană a zonelor din jurul următoarelor staţii de metrou de pe raza Sectorului 4: ⁃ Piaţa Unirii (de pe raza sect. 4); ⁃ Tineretului; ⁃ Timpuri Noi; ⁃ Eroii Revoluţiei; ⁃ Constantin Brâncoveanu; ⁃ Piaţa Sudului; ⁃ Apărătorii Patriei; ⁃ Dimitrie Leonida; ⁃ Berceni”, a scris Sorin Grindeanu, luni pe Facebook.
 
Ministrul Transporturilor a adăugat că astfel, vor fi create noi zone de acces pietonal, rutier şi vor fi amenajate spaţiile interioare astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranţă şi confort pentru călători.
 
„Finanţarea activităţilor de modernizare şi reamenajare se va realiza din bugetul local al Sectorului 4 sau din alte surse legal constituite, după caz. Metrorex va oferi asistenţă tehnică la elaborarea proiectelor tehnice şi pe parcursul derulării lucrărilor”, a completat Grindeanu. 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.