Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat că taxa de pod de la Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR, iar eliminarea acestei taxe ar fi posibilă dacă va fi asigurată finanţarea şi compensarea banilor din altă parte. „Nu pot să privez, în acest moment, CNAIR de 30 şi ceva de milioane. Dacă se vine cu compensarea din altă parte a acestei sume, nu am niciun fel de problemă. Aştept propuneri de la colegii de alianţă”, a adăugat social-democratul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Există diverse forme în ţările care au o infrastructură rutieră dezvoltată de a se lua taxe. Dacă te duci în Ungaria, trebuie să îţi iei o vinietă în momentul în care ai trecut graniţa pe toată infrastructura. Dacă mergi în Italia, plăteşti din 20 în 20 de kilometri sau în Grecia la fel. România nu are o asemenea infrastructură şi nu poate să înceapă să perceapă taxe separate pentru autostradă, când tu nu ai autostradă cap-coadă. Această taxă de la podul Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR. Mie nu mi-ar displăcea eliminarea acestei taxe, dar dacă mi se asigură la CNAIR finanţarea şi compensarea acestei sume din altă parte. Nu pot să privez, în acest moment, CNAIR de 30 şi ceva de milioane”, a declarat Sorin Grindeanu, întrebat marţi despre subiect, într-o conferinţă de presă susţinută după Consiliul Politic Naţional al PSD.

El a adăugat că aşteaptă propuneri de la colegii de alianţă privind asigurarea unei surse de finanţare care să compenseze eliminarea taxei de pod de la Cernavodă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Dacă se vine cu compensarea din altă parte a acestei sume, nu am niciun fel de problemă. Aştept propuneri de la colegii de alianţă, că am văzut că sunt foarte activi pe acest subiect şi să îmi spună de unde luăm banii. Să îmi spună sursa de finanţare, că aşa e uşor să tăiem non-stop. Această sumă de unde o iau, să îmi spună domnii care vin şi fac săptămânal conferinţe de presă. Dau comunicate”, a completat Grindeanu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.