Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anun'at, vineri, că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat astăzi un contract pentru achiziţia a 20 rame electrice de lung parcurs şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 ani. Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre Bucureşti şi Arad, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galaţi şi Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Achiziţie aşteptată de mulţi ani în domeniul feroviar! Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat astăzi un contract pentru achiziţia a 20 rame electrice de lung parcurs şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 ani. Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA”, a scris Grindeanu pe Facebook. 
 
Ministrul precizează că comanda iniţială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanţă de 30 de ani.
 
În acest caz valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA. Fiecare tren va avea în componenţă 6 vagoane care vor asigura 351 locuri pe scaune.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Trenurile, care vor putea circula cu o viteză de 160 km/h, vor fi dotate cu:
-zonă pentru călători cu dizabilităţi
-zonă destinată distribuirii automate de bilete şi aparate de compostat
-zonă de bar sau bistro
-sisteme de climatizare
-conexiune wi-fi
 
Proiectul este finanţat din Fonduri Europene Nerambursabile şi din Bugetul de stat, iar primul tren va putea intra în circulaţie la finalul anului 2023, iar pachetul complet de 37 de rame poate fi livrat până la finalul anului 2024.
 
Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre Bucureşti şi Arad, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galaţi şi Constanţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.