Serviciul de printare bazat pe inteligenţă artificială, lansat în urmă cu doar câteva luni, este cel mai nou serviciu Google care îşi închide porţile.
Cunoscută pentru numeroasele experimente software şi de online pe care le-a derulat şi apoi închis fără multe explicaţii sau regrete, Google va renunţa în curând la un nou produs din propriul portofoliu.
Serviciul de printare pe bază de abonament, care folosea inteligenţa artificială şi făcea partea din Google Photos, îşi va închi porţile brusc. Acesta va mai funcţiona doar până pe 30 iunie.
Puţinii utilizatori ai serviciului au fost anunţaţi sec, printr-un email, că vor mai putea apela la acesta doar până la sfârşitul lunii.
Pentru 8 dolari pe lună, inteligenţa artificială alegea 10 dintre cele mai interesante fotografii, făcute în ultimele săptămâni şi le trimitea la printat în format 4x6 inch.
Dincolo de faptul că nu mulţi utilizatori erau dispuşi să plătească un abonament pentru un serviciu de printare asupra căruia nu aveau control, Google a avut, în acest caz, şi un timing foarte prost. Serviciul a fost lansat în februarie, cu puţin timp înainte de izbucnirea pandemiei, care a făcut ca oamenii să renunţe la călătorii şi vacanţe.
Printarea fotografiilor cu ajutorul AI-ului este doar încă unul dintr-un şir lung de servicii pe care Google le-a închis de-a lungul timpului, precum Google Reader, Google Buzz sau Google+, din cauză că nu au reuşit să performeze aşa cum se aştepta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.