Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de severitate înaltă din cadrul componentei Visuals, care gestionează modul în care este generat şi afişat conţinutul în browser.

Purtând indicativul CVE-2024-4671, patch-ul vine în întâmpinarea unei găuri de securitate de tip „user after free”, care apare atunci când un program continuă să folosească zone din memorie eliberate de operaţiunile legitime.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Google recunoaşte că această vulnerabilitate pare să fi fost deja folosită de hackeri în atacuri, înainte de a deveni cunoscută companiei.

Vulnerabilitatea a fost descoperită de un expert în securitate cibernetică, care a comunicat-o celor de la Google şi care, cel mai probabil, va fi recompensat pentru asta prin programul derulat de companie.

Patch-ul este acum livrat pentru versiunile stabile ale browser-ului Chrome care rulează pe Windows şi pe Mac. Este deja a cincea vulnerabilitate gravă, exploatată de hackeri, pe care Google o repară anul acesta la propriul browser web.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.