Unul dintre cei mai mari dezvoltatori de birouri din România şi Polonia, Globalworth, a anunţat, luni, o creştere cu 161% a venitului operaţional net în 2018, în comparaţie cu anul anterior, la 133,4 milioane euro, iar valoarea portofoliului a ajuns la 2,5 miliarde euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În urma extinderii continue, atât în România, cât şi în Polonia, prin finalizarea de achiziţii, proiecte de dezvoltare şi încheierea de noi parteneriate, venitul operaţional net înregistrat de companie a crescut la 133,4 milioane de euro. Suprafaţa totală închiriabilă a portofoliului său a atins 1 million de metri pătraţi, iar valoarea acestuia a crescut cu 35,6%, ajungând la 2,5 miliarde de euro, dintre care 51% în România şi 49% în Polonia”, se arată în comunicat.

În 2018, Globalworth a finalizat achiziţii cu o valoare totală de 538 millioane de euro, acestea cuprinzând cinci investiţii în clădiri din Polonia şi trei terenuri achiziţionate în Bucureşti, unde compania îşi propune să dezvolte noi clădiri de birouri. De asemenea, Globalworth a anunţat că negociat şi preluarea sau extinderea a 121.800 de metri pătraţi de spaţiu comercial în România şi Polonia, dintre care 67.900 de metri pătraţi sunt reprezentaţi de noi închirieri sau extinderi şi 54.000 de metri pătraţi de reînnoiri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În ceea ce priveşte dezvoltarea proiectelor deja începute, compania a finalizat atât faza A a complexului Globalworth Campus, odată cu livrarea clădirii Tower II, cât şi noul sediu al companiei Renault, acestea adăugând portofoliului 70.500 de metri pătraţi de spaţii de birouri de înaltă calitate. Construcţia ultimei clădiri de birouri din cadrul Gobalworth Campus, Tower III, cu o suprafaţă de 34.800 de metri pătraţi, este în plină desfăşurare şi urmează să fie finalizată în T4-2019, aceasta fiind încă de la finalul anului 2018 în proporţie de 60% închiriată sau în curs de închiriere”, se arată în comunicat.

Pe lângă acestea, compania a demarat şi lucrările la două proiecte noi – clădirea de birouri Globalworth Square, cu o suprafaţă de 26.400 de metri pătraţi, şi o unitate de 17.700 mp în cadrul parcului industrial TAP II din Timişoara. În continuare, Globalworth îşi propune să îşi extindă portofoliul cu încă 76.000 de metri pătraţi de noi proiecte de birouri în Bucureşti şi până la 150.000 de metri pătraţi de proiecte industriale şi logistice uşoare în Timişoara.

La finalul anului 2018, proprietăţile care deţin certificări Green reprezentau 71% din portofoliul companiei, cu potenţial de creştere de până la peste 100%, având în vedere că unele dintre proprietăţi se află în prezent în curs de certificare.

”În 2018, Globalworth a lansat şi emisiunea de Eurobonduri în valoare 550 millioane de euro, din luna martie, care a fost suprasubscrisă de peste două ori, iar în iunie Globalworth Polonia a finalizat majorarea de capital de 450 millioane de euro, având ca scop susţinerea extinderii continue a portofoliului. În cadrul celei din urmă, 300 de milioane de euro au fost subscrise de Globalworth şi 150 de milioane de euro de către cel mai mare acţionar al Globalworth, Growthpoint Properties”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.