Gigantul rus al internetului Yandex lansează un serviciu de streaming video care va rivaliza cu YouTube şi care va permite utilizatorilor să publice video-uri pe platforma Yandex Zen, a anunţat vineri compania, transmite Reuters.
Companii mari precum Facebook şi YouTube au adăugat funcţii serviciilor lor de streaming, pe fondul creşterii cererii pentru traficul video online.
Yandex urmează exemplul serviciului Toutiao, al companiei ByteDance din Beijing.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Toutiao are un canal video unde bloggerii pot adouga conţinut, iar un algoritm îl recomandă utilizatorilor.
Yandex Zen, care selectează conţinutul pe baza preferinţelor utilizatorilor, va permite bloggerilor să publice video-uri de până la 15 minute.
În timpul testării noului serviciu, popularitatea produselor video a devenit deja mai mare decât a altui conţinut.
Yandex Zen a înregistrat un total de 20 de milioane de vizualizări de filme pe zi, la o audienţă zilnică de 11 milioane de utilizatori.
Peste jumătate dintre ruşi urmăresc conţinut video prin intermediul motorului de căutare al Yandex, dar acestea este încă pe locul al treilea după YouTube şi cea mai mare reţea de socializare din Rusia, Vkontakte, potrivit unui sondaj recent efectuat de Deloitte.
În august, audienţa lunară pentru Yandex Zen a fost de circa 50 de milioane de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.