Germania a format o alianţă cu Italia şi unele ţări din Europa de Est, între care şi România, care se opun renunţării treptate la vehiculele cu motoare cu ardere internă din 2035 şi doresc să facă propria lor propunere, transmite Reuters.
Miniştrii Transporturilor din Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, România, Ungaria şi Slovacia s-au întâlnit luni pentru a discuta schimbarea planurilor Uniunii Europene.
”Propunerea necesită schimbări urgente”, a declarat luni ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Wissing a spus că scepticismul cu privire la eliminarea treptată a vehiculelor cu ardere internă a fost împărtăşit de Italia, Polonia şi Republica Cehă, printre altele.
El a adăugat că grupul de ţări doreşte o categorie separată de maşini cu motoare cu combustie care ar putea funcţiona cu combustibili sintetici, neutri din punctul de vedere al emisiilor de carbon, după 2035.
”Interzicerea motorului cu ardere internă, atunci când acesta poate funcţiona într-un mod neutru din punct de vedere climatic, pare o abordare greşită pentru noi”, a spus el.
Legea CO2, principalul instrument al UE pentru a accelera trecerea Europei la vehiculele electrice, a fost suspendată la începutul acestei luni, după opoziţia de ultim moment din partea Germaniei.
Acest lucru i-a surprins pe factorii de decizie de la Bruxelles şi din alte state membre, deoarece ţările UE şi Parlamentul European fuseseră deja de acord cu un acord cu privire la lege, anul trecut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.