GDF International, acţionarul majoritar al Engie România, a cumpărat întreaga participaţie a Fondului Proprietatea în capitalul social al furnizorului şi distribuitorului de gaze Engie România, în schimbul a 432,61 milioane lei, arată un anunţ transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti de FP.
”În continuarea raportului curent publicat în 11 decembrie 2023, Franklin Templeton International Services S.À R.L., în calitate de administrator de fond de investiţii alternative a şi administrator unic al Fondul Proprietatea SA, doreşte să informeze acţionarii că Fondul, în calitate de vânzător şi GDF International SA, în calitate de cumpărător, au încheiat la 22 decembrie 2023 un contract de vânzarecumpărare cu privire la întreaga participaţie a Fondului în capitalul social al Engie România SA în schimbul unei sume totale în contravaloare de 432.616.167,75 lei”, arată anunţul.
Finalizarea vânzării în cadrul contractului de vânzare-cumpărare este supusă aprobării acţionarilor Fondului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producţie din surse regenerabile şi furnizare de energie electrică, precum şi soluţii verzi şi servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producţie din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiţii în valoare de 6,100 miliarde de lei din 2005 până la 31 decembrie 2022.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.