Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

 

Garda de Mediu anunţă, joi, că, în urma unui control făcut la doi operatori economici, unul din Buzău şi unul din Călăraşi, s-au descoperit nereguli pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 70.000 de lei. De asemenea, existând suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni s-a făcut sesizare penală.

 

Garda de Mediu anunţă, joi, într-o postare pe Facebook, că doi agenţi economici au “transformat”, pe factură, ”Nisetrul” în ”Morun”.

 

”Deşi fac parte din aceeaşi familie a sturionilor (Acipenseridae), Nisetrul nu se poate «transforma» în Morun nici măcar pe factură”, au scris comisarii Gărzii de Mediu.

 

Aceştia anunţă că o echipă de comisari ai Direcţiei Controlului Biodiversităţii Securităţii şi Ariilor protejate din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu a desfăşurat  un control pe raza judeţelor Buzău şi Călăraşi, în vederea verificării aspectelor semnalate în cadrul unor sesizări, prin care  se reclamau activităţi ilegale de braconaj şi comercializare  de sturioni (morun).

 

”Verificările efectuate pe raza judeţului Călăraşi, la o societate comercială care a postat, pe pagina de Facebook a punctului de lucru, peşte capturat din lacul propriu, din familia sturion specia MORUN, au scos în evidenţă faptul că operatorul economic deţine de la un agent economic din Buzău o factură fiscală pentru o cantitate de 199 kg peşte viu, din specia morun”, a mai transmis sursa citată.


Potrivit comisarilor, agentul economic din Buzău a achiziţionat din Bulgaria cantitatea de 199 kg, peşte viu - nisetru, dar a vândut ulterior aceeaşi cantitate de peşte, cu menţiunea ”morun” şi nu ”nisetru” aşa cum apare pe documentele de achiziţie.

 

”Totodată, agentul economic nu a respectat obligaţia legală prevăzută de H.G. nr. 1191/24.11.2010 de a transmite către sistemul de înregistrare a loturilor de sturioni exemplare introduce în ţară. Aceste elemente duc la naşterea unor suspiciuni rezonabile cu privire la falsul în înscrisuri sub semnătură privată, conform art. 322 C.P., cu scopul de a induce o falsă justificare privind cantităţile de morun care fac obiectul sesizărilor”, a mai transmis Garda de Mediu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.