Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, promovat recent în poziţia de partener în cadrul practicii de consultanţă a firmei de consultanţă Deloitte, a preluat şi rolul regional de lider al industriei gazelor naturale, petrolului şi produselor chimice pentru Europa Centrală, a anunţat, luni, compania.
”În noul său rol de lider de industrie pentru Europa Centrală, Răzvan Nicolescu va deservi cu prioritate companiile mari din energie care activează la nivel regional. De asemenea, el va coordona dezvoltarea de servicii noi dedicate acestui sector pentru a răspunde unor nevoi stringente ale clienţilor, precum cyber security, schimbări ale cadrului de reglementare şi digitalizarea proceselor şi operaţiunilor”, se arată în comunicat.
Nicolescu a ocupat funcţia de ministru al Energiei în 2014, în Guvernul condus atunci de Victor Ponta. Răzvan Nicolescu s-a alăturat Deloitte în 2015 şi a devenit în scurt timp lider al industriei de energie şi resurse naturale pentru România, oferind direcţii strategice şi facilitând colaborarea dintre zeci de experţi ai Deloitte Romania specializaţi în această industrie de o importanţă critică.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Răzvan este un specialist respectat şi recunoscut în domeniul energetic, cu o experienţă solidă atât în sectorul privat, cât şi în cel public. El a ocupat poziţiile de Director de Reglementare la OMV Petrom, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie, ataşat al României la Uniunea Europeană pe probleme de energie şi ministru al energiei, fără a fi membru al unui partid politic”, se arată în comunicat.
Răzvan este absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti cu specializarea Inginerie Electrică. Studiile tehnice din domeniul energetic au fost completate de studii economice, fiind absolvent al programului MBA al Solvay Brussels School of Economics and Management, precum şi de unele programe pentru executivi ale Harvard Business School.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.