Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, în valoare de 1,7 trilioane de dolari, va continua să urmeze o strategie de investiţii pe termen lung şi o diversificare largă a riscurilor, în pofida pierderilor masive suferite de la începutul anului, a anunţat joi guvernul norvegian.
Potrivit Ministerului Finanţelor din Norvegia, fondul a înregistrat pierderi de aproximativ 1.100 miliarde de coroane norvegiene (101,4 miliarde de dolari) în 2025, pe fondul scăderii accentuate a preţurilor activelor, cauzată de volatilitatea generată de tensiunile comerciale internaţionale.
Anunţul vine după ce preşedintele american Donald Trump a introdus săptămâna trecută tarife vamale ridicate la importuri, pentru ca apoi să le suspende parţial miercuri, în încercarea de a calma pieţele globale, care au reacţionat cu oscilaţii semnificative.
Ministrul de Finanţe Jens Stoltenberg a declarat că ”trebuie evitate schimbările bruşte de strategie sau deciziile luate în grabă”, subliniind că, într-un context global marcat de instabilitate, diversificarea largă a riscului rămâne cea mai solidă abordare.
În ciuda pierderilor recente, fondul norvegian, care deţine aproximativ 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial, rămâne dedicat filozofiei sale investiţionale pe termen lung.
În 2024, fondul a obţinut un câştig record de 222 miliarde de dolari, dar a avertizat în repetate rânduri că randamentele excepţionale nu sunt sustenabile în mod constant.
Ca parte a planului de optimizare, guvernul a anunţat că fondul va căuta să elimine unele dintre companiile mai mici din portofoliu – care include în prezent peste 9.000 de firme, pentru a reduce complexitatea administrativă.
Structura portofoliului fondului rămâne neschimbată: aproximativ 70% din active sunt investite în acţiuni, 25% în obligaţiuni, iar restul în imobiliare nelistate şi infrastructură de energie regenerabilă.
Guvernul nu a propus modificări ale regulilor etice care interzic investiţiile în marii producători de armament, deşi în Norvegia s-au intensificat dezbaterile politice în jurul posibilităţii de a relaxa aceste restricţii.
Fondul suveran al Norvegiei, alimentat din veniturile obţinute din petrol şi gaze, este considerat un model de gestiune prudentă şi sustenabilă a resurselor naţionale, fiind conceput pentru a asigura bunăstarea financiară a generaţiilor viitoare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.