Fondul Proprietatea (FP) a anunţat luni că a dat în judecată actuali şi foşti membri din conducerea Engie România, unul din cei doi mari distribuitori de gaze din ţară, din cauza unor contracte de consultanţă încheiate cu acţionarul majoritar, Romania Gas Holding BV, în perioada 2011-2015, FP considerând că încheierea acestor contracte poate fi considerată un abuz de putere din partea acţionarului majoritar.
"Fondul a depus o cerere de chemare în judecată în faţa Tribunalului Bucureşti împotriva membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorilor Engie România pentru recuperarea daunelor cauzate companiei prin aprobarea, încheierea şi executarea contractelor de servicii de management şi consultanţă cu Engie în perioada 2011-2015", arată un comunicat transmis luni de FP.
Membrii consiliului de administraţie şi directorii împotriva cărora au fost iniţiate acţiuni în justiţie sunt: Eric Joseph Stab, Grzegorz Gorski, Alain Marie Louise Janssens, Olivier Bloeyaert, Mihai Adrian Albulescu, Gelu Ştefan Diaconu, Maria Gabriela Horga, Pierre Marie Paul Chatain, Bart Josef Irma Boesmans, Valerie Marie Laure Limpens şi Simona Claudia Dobre.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Aceste contracte au reprezentat, în opinia Fondului, un conflict de interese şi o încălcare gravă a principiilor guvernanţei corporative", arată comunicatul.
De asemenea, Franklin Templeton Investment Management Limited UK Sucursala Bucureşti, în calitatea sa de administrator de investiţii al FP, a anunţat că fondul a solicitat convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Engie Romania, în calitate de acţionar minoritar.
"Ordinea de zi a adunării include solicitarea adresată Consiliului de Administraţie al Companiei de a prezenta un raport către acţionari cu privire la procedurile aprobate de Consiliu în legătură cu contractele de management şi consultanţă, considerabile ca valoare, încheiate de companie cu acţionarul majoritar Engie (fosta GDF SUEZ) în perioada 2011-2015", menţionează FP în comunicat.
Engie deţine pachetul majoritar de acţiuni la Companie prin intermediul subsidiarei sale Romania Gas Holding BV.
"Potrivit datelor aflate la dispoziţia Fondului, în 2015, valoarea totală a acestor contracte de servicii de consultanţă strategică şi management s-a ridicat la o sumă estimată de 12,9 milioane lei (echivalentul a 2,9 milioane de euro). Pe baza informaţiilor limitate care au fost furnizate de către companie, Fondul consideră că aceste contracte pentru servicii de management şi consultanţă cu acţionarul majoritar nu au fost nici necesare, nici adecvate, câtă vreme compania are propriul Consiliu de Administratie şi proprii directori, care au fost numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor cu scopul de a lua decizii de management şi a acţiona în interesul Companiei şi al tuturor acţionarilor săi şi nu în beneficiul acţionarului majoritar", se mai precizează în comunicat.
Fondul consideră că încheierea acestor contracte de servicii poate fi considerată, de asemenea, un abuz de putere din partea acţionarului majoritar, Romania Gas Holding BV, "acţionând în interesul companiei subsidiare Engie şi nu în interesul companiei şi/sau al investitorilor săi".
Fondul mai consideră şi că aceste contracte de servicii încheiate de companie cu Engie erau inutile, iar preţul plătit de companie către Engie pentru serviciile de management şi consultanţă a fost nejustificat.
"În ultimii cinci ani, au fost numeroase ocazii când Fondul a adus la cunoştinţa conducerii Engie România natura abuzivă a acestor contracte. Fondul a solicitat conducerii clarificări suplimentare şi, de asemenea, încetarea acestei practici. Suntem încântaţi să subliniem faptul că, urmare a acţiunilor noastre, contracte precum cele identificate de Fond nu au mai fost încheiate începând cu anul financiar 2016", adaugă oficialii FP.
Cu toate acestea, ei spun că fondul nu poate ignora daunele semnificative cauzate de contractele de servicii de management şi consultanţă din anii 2011-2015.
"Fondul consideră că este imperios necesar să existe controale de monitorizare, pentru ca astfel de conflicte de interese să fie evitate în viitor. Prin urmare, Fondul îndeamnă cu fermitate conducerea Engie din România să prezinte un plan de măsuri menite să evite încheierea oricăror contracte similare ale companiei în viitor", punctează FP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.