Calik Enerji Turcia este antreprenorul general pentru constructia noii centrale in cogenerare de la Petromidia, o investiţie de 148 de milioane de dolari, care ar urma să fie pusă în funcţiune în prima jumătate a lui 2023.
”Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a semnat astăzi cu firma Calik Enerji (Turcia) contractul EPC (Engineering, Procurement and Construction) pentru construirea la cheie a centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia. FIEKR este deţinut de KMG International şi Statul Român prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie -SAPE. Investiţia totală a fondului în acest proiect se ridică la circa 148 milioane USD, termenul estimat pentru punerea în funcţiune a noii centrale fiind în prima jumătate a anului 2023. Proiectul va genera anual circa 11 milioane USD impozite plătite către bugetul de stat”, potrivit unui comunicat transmis miercuri News.ro.
Activităţile vor începe în ultimul trimestru al acestui an, prima fază vizând pregătirea terenului şi lucrări de inginerie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Noua centrală va avea un rol major în stabilizarea producţiei şi a distribuţiei de energie electrică în regiunea Dobrogea, prin asigurarea necesarului de energiei al platformei, dar şi prin injectarea în sistemului naţional a surplusului de energie electrică. Ne dorim ca această investiţie şi implicit aportul de tehnologie “state of the art” să fie un exemplu pentru atragerea de noi investitori, continuarea programului de construcţie şi modernizare a unităţilor de producţie, reducerea importurilor de energie şi o creştere a pozitiei României în piaţa regională de energie.” declară Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Recent, Fondul a finalizat amplul proces de evaluare şi selecţie a contractorului general, ţinând cont în principal de capabilitatea firmelor interesate (proiecte similare realizate în ultimii 10 ani - minim 3 proiecte, existenţa unor proiecte în derulare, o situaţie financiară solidă, scrisori de recomandare, personal calificat etc), precum şi de criteriile si propunerile tehnice, respectiv ofertele financiare ale acestora.
În această cursă au fost invitate 17 companii internaţionale, cu experienţă în implementarea unor proiecte similare, iar 9 din ele şi-au exprimat interesul pentru a deveni antreprenori generali sau furnizori de echipamente şi soluţii tehnologice pentru acest proiect investiţional.
„Este un moment important în evoluţia parteneriatului strategic dintre KMG International şi Statul Român prin Fondul de Investiţii în Energie şi care reflectă angajamentul şi implicarea celor două părti în continuarea programului de investiţii în sectorul energetic din România. Noua centrală va respecta cele mai înalte standarde tehnologice, de eficienţă energetică şi protecţie a mediului.” declară Beimbet Shayakhmetov, directorul general al KMG International.
Noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică va funcţiona cu gaze naturale drept combustibil principal şi va avea în configuraţia tehnică două turbine Siemens de înaltă eficienţă şi performanţă şi două cazane recuperatoare de căldură. Acestea vor genera aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică al platformei Petromidia, abur tehnologic de până la 180 tone/oră, plus necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al oraşului Năvodari – până la 20 MWt/oră.
Prin programele de modernizare şi eficientizare a unităţilor şi fluxurilor de producţie din cadrul rafinăriei Petromidia, KMG International şi-a propus o reducere constantă a consumurilor de energie electrică. Astfel, surplusul generat de noua centrală va fi comercializat pe plan intern şi va asigura venituri suplimentare pentru vehiculul investiţional (SPV) - Rompetrol Energy.
Compania Rompetrol Energy este detinuţă majoritar de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, alături de KMG International, Rominserv şi Uzina Termoelectrică Midia.
Cu o durată de 7 ani, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018 de catre KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, obiectivul principal si strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România.
În prezent, nivelul total al investiţiilor Fondului pentru proiectele energetice aprobate se ridică la 290 milioane USD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.