Economia globală va avea nevoie de mai mult timp să se refacă complet din şocul provocat de epidemia de coronavirus, faţă de aşteptările iniţiale, a declarat luni directorul general al Fondul Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, care a subliniat că există riscul protecţionismului, transmite Reuters.
Georgieva a spus că Fondul va revizui probabil în sens negativ estimarea referitoare la o scădere de 3% a economiei mondiale în 2020, dar nu a oferit detalii. Revizuirea ar duce şi la modificarea previziunii privind redresarea parţială, printr-un avans de 5,8%, în 2021.
Într-un interviu acordat Reuters, şefa FMI a spus că datele primite din întreaga lume sunt sub aşteptări.
”În mod evident, acest lucru înseamnă că va dura mai mult să avem o redresare completă din această criză,” a spus Georgieva, fără să ofere un termen pentru redresare.
În luna aprilie, FMI prognoza că închiderea activităţilor de afaceri şi măsurile de distanţare socială adoptate la nivel global vor declanşa cea mai gravă recesiune după Marea Depresiune din anii 1930. Datele raportate ulterior indică ”mai multe veşti rele”, a afirmat Georgieva la începutul acestei luni.
FMI urmează să publice noi previziuni referitoare la economia mondială în luna iunie. Perspectiva economiei globale este un subiect major de inters pentru miniştrii de Finanţe din Grupului celor mai dezvoltate şapte naţiuni ale lumii (G7), care se vor întâlni marţi, online, potrivit Trezoreriei SUA.
Georgieva a declarat că Fondul se concentrează pe riscuri precum nivelul ridicat al datoriilor, deficite mai mari, şomaj, falimente, agravarea sărăciei şi inegalităţii în perioada de redresare. E a spus însă că criza contribuie la dezvoltarea economiei digitale, oferind şansa creşterii transparenţei şi a învăţării online, oferind acces la pieţe şi firmelor mici.
Întrebată despre noile tensiuni dintre SUA şi China, cele mai mari două economii ale lumii, Georgieva a spus că cere statelor membre să menţină deschise comunicarea şi fluxurile comerciale, care au susţinut creşterea globală de-a lungul deceniilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.