Premierul Florin Cîţu a afirmat că România este în top cinci ţări în lume care au avut creştere economică în pandemie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Acolo sunt măsuri care erau directe. Noi ne uităm şi la garanţii. Eu când am spus peste 3% şi dacă vă uitaţi este şi analiza celor de la Fondul Monetar, ne uităm şi la garanţii ca măsuri de susţinere a economiei. Aveam două soluţii atunci – ajutoare de stat sau garanţii. Am ales să dăm mai multe garanţii şi vedeţi că a fost soluţia câştigătoare. România are cea mai mare creştere economică din UE, două trimestre la rând, iar un studiu pe care l-a făcut Deloitte, cred că l-a prezentat ieri sau alaltăieri, arată cu România este între cinci ţări în lume care au avut creştere economică în pandemie. Deci a fost o măsură bună cea pe care am luat-o noi şi a ajutat şi companiile. Altfel nu aveam creştere economică dacă era o măsură proastă”, a declarat Florin Cîţu, după ce a vizitat vineri centrul de vaccinare drive-thru amenajat în Piaţa Libertăţii din Baia Mare, întrebat despre un document publicat de Comisia Europeană în care se arată că valoarea măsurilor de sprijin luate de România în timpul pandemiei s-a ridicat la 1,63% din PIB.

Şeful Executivului a vizitar vineri centrul de vaccinare drive-thru amenajat în Piaţa Libertăţii din Baia Mare. Ulterior, el a participat la prezentarea planului de investiţii şi a proiectelor pentru judeţul Maramureş.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.