Florin Cîţu a afirmat că Ministerul Transporturilor este sub media execuţiei bugetare, care este de 84%, şi a adăugat că va lua o decizie privind suplimentarea sau nu a fondurilor la acest minister în funcţie de investiţiile care au fost făcute în acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nu în şedinţa coaliţiei se alocă resursele. Am câteva propuneri şi pentru Ministerul Transporturilor şi pentru Ministerul Sănătăţii pe care le-am convenit după ce am discutat cu colegii mei din Ministerul Sănătăţii şi m-am uitat şi pe ministerele Transporturilor, Sănătăţii, Finanţe şi am cerut de fapt o situaţie a tuturor companiilor din Ministerul Transporturilor. Am vrut să văd dacă investiţiile sunt mai mari sau mai mici decât anul trecut, la şase luni de zile. Am vrut să fiu foarte documentat şi vă spun că unele lucruri se justifică, în altele nu se justifică o suplimentare. Vor fi publice proiectele cu zero finanţare. Dacă se vine cu program de reformă pentru companiile subvenţionate de stat, putem să alocăm sume pentru subvenţia asistenţei sociale care să fie nivelul mediu ultimilor 5 ani. O reformă care să ne arate că se pot face şi economii, pentru că altfel, dacă păstrăm sistemul PSD, atunci putem să lăsăm PSD. S-ar putea să nu fie alocată suplimentare. Există o execuţie bună la CNAIR. (..) Niciun minister nu are execuţie 100%, ca să fie foarte clar. Media execuţiei este de 84%. Ministerul Transporturilor este sub media execuţiei de 84%”, a afirmat Florin Cîţu, marţi înaintea şedinţei coaliţiei de la Parlament.

Acesta a mai spus că la Ministerul Sănătăţii este vorba de o estimare de 3,7 miliarde lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Cheltuielile pentru Ministerul Sănătăţii, inclusiv pentru Casa Naţională de Sănătate, sunt în acest moment de 3,7 miliarde lei estimate de noi. Cam aceasta este de fapt alocarea pentru Ministerul Sănătăţii, care include şi Casa Naţională de Sănătate. Posibil să fie cea mai mare alocare din această rectificare bugetară”, a explicat Cîţu.

Premierul a mai anunţat că au fost alocate 1,8 miliarde lei către Ministerul Dezvoltării.

El a vorbit şi despre rata inflaţiei şi deficitul bugetar.

„Rata inflaţiei era de 5,4%, iar veniturile erau mult mai mici decât sunt astăzi, veniturile au crescut şi anul acesta cu 7%, parcă era 7% din ultima estimare pe care am văzut-o. Eu v-am spus cu cât a crescut deficitul bugetar faţă de începutul anului, de la 80 miliarde la 82,5 miliarde. Deci dacă deficitul creşte de la 80 de miliarde la 82,5 miliarde, deficitul pe cash, sunt redistribuiri între ministere, ş.a.m.d. Până la urmă, de fapt asta contează cu cât creşte deficitul”, a mai afirmat premierul.

Despre Ministerul Muncii, şeful Guvernului a precizat că i se pare puţin ciudat de faptul că "în 2021 e nevoie de oameni care să aibă nevoie să digitalizeze.
 
„Este o ordonanţă care este în analiză la Ministerul Finanţelor, o să mă uit la ea. Da, este un program care pare ciudat ca în 2021 să ai nevoie de oameni care să digitalizeze”, a conchis Florin Cîţu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.