Premierul Florin Cîţu nu ia în calcul eliminarea TVA din facturile de energie din această iarnă, aşacum a cerut Asociaţia Furnizorilor de Energie, afirmând că nu doreşte să umble la sistemul fiscal pentru că apoi este dificil de revenit asupra lui, precizând însă că autorităţile vor susţine consumatorii şi va fi compensată o parte din factură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Florin Cîţu a fost întrebat sâmbătă, la Botoşani, dacă este de acord cu propunerea furnizorilor de energie de eliminare a TVA din facturile de la curent şi gaze.
“O soluţie ca aceasta este o soluţie foarte dură sau o soluţie permanentă, pentru o problemă temporară. Sunt de acord şi am venit cu soluţia de a aduce mai aproape implementarea legii consumatorului vulnerabil în loc de octombrie 2022, o să fie de la 1 ianuarie 2022. În acelaşi timp, avem o soluţie de a compensa parte din factură pentru lunile de iarnă anul acesta pentru mai mult decât consumatorul vulnerabil. Avem soluţii. Nu vreau să umblu la sistemul fiscal pentru că apoi e dificil de revenit asupra lui şi implicaţiile sunt total diferite. Dar vom susţine în această iarnă consumatorii, consumatorul vulnerabil şi mare parte a populaţiei să treacă peste această iarnă şi să nu aibă un impact creşterea preţurilor. Vom compensa o parte din factură. Multe din aceste companii au avut profituri mai mari decât se aşteptau aşa că sunt sigur că există resurse pentru a susţine”, a explicat Florin Cîţu.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER a trimis o scrisoare deschisă Guvernului, Paramentului, ANRE şi Consiliului Concurenţei. Reprezentanţii asociaţiei consideră că pe termen scurt statul ar trebui să elimine TVA şi accizele din facturile de utilităţi, iar pe termen lung să asigure cadrul pentru a se investi în noi capacităţi de generare de energie electrică.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.