Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat luni că rambursează în luna septembrie companiilor din România 850,9 milioane lei din taxa pe valoarea adăugată (TVA), din care a fost achitată deja prima tranşă, în valoare de 244,89 milioane lei.
Următoarea tranşă va fi achitată pe 30 septembrie, în valoare de 453,8 milioane lei.
Din totalul rambursărilor aprobate, companiile vor primi 698,69 milioane lei sub formă de restituire, iar 42,94 milioane lei se vor compensa.
Sunt cuprinse toate deconturile de TVA înregistrate până la 7 august 2016, cu excepţia celor aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 25 august 2016.
În luna august, valoarea TVA rambursată firmelor de către ANAF a fost mai mică, de circa 735 milioane lei.
În acest an, Fiscul a rambursat firmelor cele mai mari sume din TVA în luna aprilie, în valoare de 1,3 miliarde lei, şi în iulie, de 1,2 miliarde lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...