Fiat Chrysler intenţionează să înfiinţeze o companie mixtă cu compania mamă a Foxconn, care asambelază iPhone-uri, pentru construirea de automobile electrice şi dezvoltarea de vehicule conectate la Internet în China, în vederea implicării în mobilitatea electrică, transmite Reuters.
Fiat Chrysler, care va lansa în acest an primul său model integral electric, 500, a încheiat luna trecută un acord angajant pentru o fuziune de 50 de miliarde de dolari cu grupul francez PSA, care va crea al patrulea mare producător auto din lume.
Fuziunea cu PSA va ajuta producătorul auto italo-american să îşi consolideze resursele necesare respectării reglementării mai stricte în domeniul emisiilor şi pentru investiţii în mobilitate electrică, segment unde se află în urma principalilor săi competitori.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
FCA a confirmat vineri că discută cu compania Hon Hai înfiinţarea unei companii mixte în condiţii de egalitate, pentru dezvoltarea de vehicule electrice de generaţie viitoare şi implicarea în ”Internetul Vehiculelor”, proiecte destinate iniţial pieţei chineze.
Comunicatul FCA a fost publicat după ce compania taiwaneză Hon Hai, compania mamă a Foxconn, a anunţat printr-un comunicat posibila companie mixtă.
”Ar permite părţilor să pună la un loc capabilităţile celor doi lideri globali în domeniul designului de automobile, ingineriei şi producţiei, precum şi al tehnologiei softurilor mobile, pentru concentrarea pe piaţa vehiculelor electrice aflată în creştere”, a arătat FCA.
Un analist al Intesa Sanpaolo, Monica Bosio, a descris posibilul acord ca fiind pozitiv, chiar dacă nu anticipează că ar avea un impact semnificativ asupra indicatorilor fundamentali ai FCA în 2020 şi 2021.
FCA a anunţat că este pe cale să semneze un acord preliminar cu Hon Hai, pentru ca acordurile angajante să fie convenite în următoarele câteva luni.
Totuşi, compania a adăugat că nu există asigurări că vor fi încheiate acordurile angajante sau că vor avea loc în intervalul respectiv.
FCA deţine o cotă de circa 0,35% pe piaţa chineză, unde desfăşoară operaţiuni prin intermediul companiei mixte Guangzhou Automobile Group (GAC), care este neprofitabilă.
Compania mixtă respectivă nu produce vehicule electrice, provocând îndoieli că poate respecta reglementările stricte din China referitoare la emisii şi la cota de automobile nepoluante.
În ultimii ani, Foxconn a investit masiv într-o varietate de proiecte din sectorul transporturilor, inclusiv în Didi Chuxing, uriaşa companie chineză de ride-services, şi startup-urile chineze pentru vehicule electrice Byton and Xpeng.
Foxconn a mai investit în producătorul chinez de baterii CATL şi o serie de alte startup-uri chineze din sectorul transporturilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.