Exporturile de mărfuri ale României au scăzut în ianuarie 2016 cu 1,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 4,1 miliarde euro, iar importurile au avansat cu 3,1%, la 4,5 miliarde euro, evoluţia având ca efect majorarea deficitului comercial cu 114%, până la 382,7 milioane euro, arată datele datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În ianuarie 2015, deficitul comercial a fost de 178,6 milioane euro, mai mic cu 204,1 milioane euro faţă de nivelul din ianuarie 2016.

România a exportat, în ianuarie, mărfuri în valoare de 3,2 miliarde euro în Uniunea Europeană, adică 77,7% din total, şi a importat de 3,5 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adică 78,4% din totalul importurilor.

În comerţul cu statele din afara UE, România a trecut pe deficit în ianuarie, după o perioadă de excedent comercial. În prima lună din acest an, exporturile în afara UE au fost de  917,4 milioane euro, fiind depăşite de importuri, care au avut o valoare de 973,2 milioane euro.

Maşinile şi echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerţul exterior, cu 46,8% la export şi 38,8 la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,9% la export şi 30,5 % la import.

Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au reprezentat 8,3% din exporturi şi 8,4% din importuri, produsele chimice şi conexe au avut o pondere mai mare la importuri, de 14,4%, în timp ce au fost exportate în pondere de 4,2% astfel de bunuri.

Combustibilii minerali şi lubrifianţii au fost importaţi în proporţie de 3,8%, iar la export au reprezentat 4,8%, în timp ce materiile prime şi materialele au avut o pondere de 3% la exporturi şi de 3,1% la importuri.

În 2015, România a exportat bunuri în valoare de 54,6 miliarde de euro ş a importat mărfuri de 63 miliarde euro, iar deficitul comercial a crescut cu 38%, până la 8,4 miliarde euro.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.