Omul de afaceri Dragoş Anastasiu a anunţat marţi că Eurolines România a semnat o colaborare cu FlixBus, liderul european al transportului cu autocarul, astfel că din septembrie, liniile internationale ale Eurolines Romania către Germania, Cehia, Anglia, Italia, Spania sau Franţa vor fi integrate în reteaua de rute internatională a FlixBus.
Majoritatea autocarelor Eurolines vor fi astfel rebranduite sub sigla Flixbus, urmând ca unele curse, de exemplu cele spre Republica Moldova, să rămână sub brandul Eurolines.
”Ce ne lipseşte nouă – şi am simţit nevoia acestui parteneriat – este tehnologia nouă, pe care autocarele FlixBus o au. Fără tehnologie nu mai faci faţă. Sperăm ca prin această deschidere, cu peste 1.000 de oraşe noi, în combinaţie, putem până la sfârşitul anului viitor chiar să dublăm cifra, de la aproape 150.000 pasageri transportaţi anul acesta”, a declarat marţi directorul general Eurolines România, Dragoş Anastasiu, într-o conferinţă de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din 1 septembrie vor fi disponibile bilete pentru 200.000 de conexiuni zilnice către 1.200 de destinaţii din Europa.
Pentru acest an, FlixBus estimează 40 milioane de utilizatori, de la 30 milioane anul trecut.
România este conectată astfel prin linii integrate în reţeaua FlixBus cu Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Anglia, Elveţia, Spania, Italia, Croaţia, Slovenia,Slovacia şi Cehia.
FlixBus intenţionează să conecteze oraşele importante ale României cu cele 26 de ţări europene din portofoliul său.
Astfel, oraşele româneşti Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Sibiu, Sebeş, Iaşi, Craiova, Timişoara, Suceava, Deva, Arad, Constanţa, Piteşti, Bacău, Brăila, Galaţi vor fi conectate cu Berlin, Munchen, Paris, Praga, Bordeaux, Rennes, Utrecht, Dortmund, Prague, Hamburg, Viena sau Luxemburg.
”Pe parcursul următoarelor luni vom implementa servicii la bord adiţionale în întreaga flotă de autocare, ce vor îmbunătăţi semnificativ experienţa de călătorie a pasagerilor şi vor conduce la atragerea de noi segmente de clienţi la scară europeană”, a precizat Anastasiu.
La rândul său, Nikolai Voitiouk, vicepreşedinte Business Eastern Europe al FlixBus, a spus că această colaborare este un pas uriaş înainte pentru companie în a continua să conecteze oraşele importante ale României cu cele 26 de ţări europene din portofoliu.
”Prin combinarea serviciilor noastre şi a inovaţiei tehnologice cu experienţă regională de peste 20 de ani a Eurolines Romania, vom oferi o nouă experienţă “verde” de călătorie clienţilor din România. Până la începerea vârfului de sezon de iarnă vom integra complet liniile în reţeaua noastră şi vom construi cea mai puternică ofertă pentru utilizatorii români˝, a spus Voitiouk.
Eurolines Romania furnizează servicii pentru pasageri de peste 20 de ani, grupul cuprinde 21 de companii, cu entităţi specializate în transport, turism şi IT.
În cei patru ani de când operează, FlixBus a construit colaborări cu 250 de parteneri operatori de autocar din Europa şi are peste 6.000 de angajaţi.
FlixBus are cea mai mare reţea de autocare interurbane din Europa, cu 200.000 de curse zilnice către 1.200 de destinaţii din 26 ţări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...