Comisia de reglementare a energiei şi apei din Bulgaria a aprobat tranzacţia prin care Eurohold Bulgaria achiziţionează filialele companiei CEZ Group din Bulgaria, anunţă Eurohold, care deţine Euroins Insurance Group, unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări.
”Comisia de reglementare a energiei şi apei din Bulgaria a aprobat tranzacţia prin care Eurohold Bulgaria achiziţionează filialele companiei CEZ Group din Bulgaria. Astfel, Eurohold a obţinut toate aprobările necesare din partea autorităţilor bulgare pentru a realiza achiziţia. Acordul fusese aprobat de Comisia pentru Protecţia Concurenţei încă din 29 octombrie 2020. Următoarea etapă a procesului de achiziţie va fi semnarea contractelor de finanţare şi transferul propriu-zis al acţiunilor”, anunţă grupul.
Eurohold va finanţa achiziţia printr-o combinaţie de capital propriu şi capital împrumutat furnizat de băncile de investiţii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Am obţinut aprobări de către autorităţile de reglementare bulgare antitrust şi energetice, astfel încât să putem continua cu finanţarea şi finalizarea tranzacţiei. Avem sprijinul băncilor globale de investiţii, care au o experienţă solidă în finanţarea unor astfel de tranzacţii. După finalizarea achiziţiei, ne propune să dezvoltăm un furnizor regional important de asigurări şi servicii de utilităţi”, a declarat Vasil Stefanov, coordonatorul fuziunilor şi achiziţiilor la Eurohold Bulgaria.
Eurohold va achiziţiona filialele grupului CEZ din Bulgaria printr-o filială nou înfiinţată: Eastern European Electric Company B.V. (EEEC). Acordul include achiziţionarea a şapte filiale ale Grupului CEZ în Bulgaria, inclusiv 67% din cea mai mare companie electrică - CEZ Distribution Bulgaria şi cel mai mare furnizor de energie electrică - CEZ Electro Bulgaria, precum şi 100% din acţiunile celui mai mare comerciant autorizat de energie electrică - CEZ Trade Bulgaria, precum şi CEZ Bulgaria, care coordonează şi administrează toate filialele CEZ Group din Bulgaria.
CEZ este cel mai mare furnizor şi distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienţi. În 2019, CEZ Bulgaria a înregistrat venituri şi active totale de 700 milioane euro. Compania are peste 3.000 de angajaţi în Bulgaria.
Prin achiziţionarea filialelor grupului CEZ în Bulgaria, Eurohold se va concentra pe dezvoltarea a două sectoare principale de activitate - asigurările şi energia. Activele şi veniturile totale ale holdingului vor depăşi 1,5 miliarde de euro, atât pe segmentul asigurărilor, cât şi pe cel al furnizării şi distribuţiei de energie. Holdingul va deservi mai mult de 7 milioane de clienţi şi peste 6.000 de angajaţi.
Eurohold Bulgaria este un grup de afaceri independent, lider în regiunea CEE / SEE / CSI şi cel mai mare holding public din Bulgaria. Acesta operează în domeniul asigurărilor, leasingului, vânzărilor de maşini, gestionarea de active şi servicii de investiţii. Eurohold este listat la Bursa de Valori din Sofia şi Varşovia. Eurohold deţine Euroins Insurance Group (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări independente din regiunea CEE / SEE / CSI, care operează în 11 ţări şi deţine filiale în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina, Georgia, Rusia şi Belarus. EIG operează şi în Grecia şi Polonia şi are operaţiuni de asigurare de nişă în Spania şi Italia. În prezent, grupul de asigurări are mai mult de 4 milioane de clienţi şi peste 3.000 de angajaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.