Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,5788 lei/euro, în creştere cu 0,5% faţă de nivelul precedent, în condiţiile în care leul este afectat de politicile economice şi fiscale ale guvernului, care încep să modifice percepţiile analiştilor şi investitorilor privind cursul de echilibru, potrivit analiştilor.
Luni, BNR a afişat un curs de 4,5560 lei/euro.
Leul a recuperat în ultimele zile terenul cedat după debutul crizei politice ce a culminat cu căderea guvernului Grindeanu, însă bulversarea adusă înpiaţă de noul program al guvernului, ce prevede schimbarea sistemului de taxare şi noi impozite, a înrăutăţit percepţia investitorilor.
Luni,un raport al analiştilor Unicredit estima că "valoarea de echilibru a cursului de schimb euro/leu este în preajma nivelului de 5,00", unprim semnal al înrăutăţirii percepţiei asupra plasamentelor în lei.
După publicarea raportului, leul acedat sensibil teren şi s-a menţinut marţi la cotaţii apropiate de 4,58 lei/euro.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,0049 lei la 4,0361 lei.
Totodată, cursul francului elveţian a urcat de la 4,1655 lei până la 4,1806 lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...