Enel X România, companie membră a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a anunţat luni că a finalizat modernizarea infrastructurii de iluminat public din comuna Maşloc, judeţul Timiş, iar necesarul de energie electrică pentru iluminatul public stradal al comunei va scădea cu aproape 45%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Enel X România se angajează să implementeze măsuri de eficienţă energetică prin investiţii care pot schimba viaţa unui număr cât mai mare de oameni. Astfel, prin proiectele noastre inovatoare din punct de vedere tehnologic, promovăm un consum mai eficient de energie în spaţiile publice şi ajutăm autorităţile locale să îşi scadă costurile cu energia electrică. De asemenea, oferim sprijin în implementarea conceptului de economie circulară, la nivelul strategiilor de dezvoltare urbană durabilă, începând de la consultanţa oferită pentru alegerea celor mai eficiente soluţii, la prezentarea beneficiilor pentru autorităţile locale şi până la producerea aparatelor folosite, la nivel local, devenind astfel, un partener de încredere în ceea ce priveşte proiectele de iluminat public", a declarat Marius Chiriac, directorul Enel X România.

Procesul de modernizare a presupus înlocuirea aparatelor de iluminat existente, echipate cu surse de lumină cu descărcări în vapori de sodiu, cu 700 de aparate de iluminat stradale cu LED, de ultimă generatie. Lucrările de modernizare care au durat aproximativ o lună şi jumătate au presupus instalarea de aparate de iluminat cu puterea de 82,4 W pe străzile principale şi a unor produse cu o putere de 57,7 W pe străzile secundare, precizează compania.

"Echipamentele LED vor reduce semnificativ consumul de energie electrică şi costurile de întreţinere a sistemului de iluminat public. Astfel, estimările arată că necesarul de energie electrică pentru iluminatul public stradal al comunei va scădea cu aproape 45% (o reducere a consumului anual cu 139 MWh), chiar dacă numărul total de aparate de iluminat stradale instalate la Maşloc a crescut de la 663 la 700 de unităţi", spun reprezentanţii Enel X.

Investiţia urmează să fie amortizată în aproximativ trei ani

“Acest proiect va aduce o serie de beneficii importante legate de reducerea cheltuielilor cu energia electrică şi cu întreţinerea sistemului de iluminat, şi de creşterea gradului de confort şi siguranţă a locuitorilor din comuna noastră. Consider că acesta este un alt pas important pe care l-am făcut în cadrul planului de măsuri de eficientizare energetică pe care ne propunem să le implementăm în comuna Maşloc”, a declarat Ionel Lupu, edilul comunei Maşloc.

Producătorul aparatelor de iluminat stradale instalate de Enel X este GDS Lighting, un partener global al companiei în furnizarea de corpuri de iluminat. Produsele instalate la Maşloc sunt fabricate în România, în fabrica din Arad a GDS Lighting.

Modernizarea infrastructurii de iluminat stradal din Maşloc marchează şi o premieră, acesta fiind primul proiect din România realizat de Enel X în parteneriat cu GDS Lighting.

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare şi soluţii digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, locuinţe, industrii şi mobilitate electrică.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.