Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea majora ratele dobânzilor şi anul viitor, provocând probleme consumatorilor, în condiţiile în care încearcă să slăbească cererea care contribuie mult la o inflaţie tot mai ridicată, potrivit economistului şef al instituţiei financiare, Philip Lane, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În condiţiile în care inflaţia se apropie de teritoriul cu două cifre, BCE a efectuat două majorări supradimensionate ale ratelor dobânzilor, în iulie şi septembrie, şi a promis şi mai multe acţiuni, având în vedere că şi aşteptările de creştere a preţurilor pe termen lung se deplasează acum peste ţinta sa de 2%.

”Credem că acest lucru va reduce cererea, nu ne vom preface că nu vor fi probleme”, a spus Lane la o conferinţă.

”Cererea este acum o sursă de presiune inflaţionistă, acum şase sau nouă luni nu a fost aşa cum este acum”, a explicat el.

La un nivel de 0,75%, dobînda pentru depozite a BCE este încă prea scăzută, deoarece continuă să stimuleze economia, astfel că treaba BCE nu este încă făcută, a adăugat Lane.

Majoritatea economiştilor estimează că dobânda neutră, la care BCE nu stimulează şi nici nu împiedică creşterea, este între 1,5% şi 2%. Cu toate acestea, pieţele văd vârful ciclului dobânzilor la un nivel mai ridicat, iar investitorii iau acum în calcul dobânzi cu puţin peste 2,5%, în primăvara viitoare.

Lane a susţinut de luni de zile că inflaţia actuală este provocată în primul rând de şocul cauzat de preţurile mari ale energiei.

Politica monetară este în mare măsură ineficientă împotriva unor astfel de şocuri legate de ofertă, aşa că BCE a fost printre ultimele bănci centrale majore care au majorat dobânzile.

Dar creşterea preţurilor s-a extins acum şi a început să se infiltreze în toate aspectele vieţii, în timp ce cererea solidă a consumatorilor determină şi preţurile.

Deşi Lane a spus că dobânzile ar putea continua să crească la fiecare întâlnire a conducerii BCE din acest an şi că ar putea fi mărite şi la începutul anului viitor, BCE îşi păstrează opţiunile deschise cu privire la unde să se oprească şi va decide de la întâlnire la întâlnire.

Lane a adăugat că economia zonei euro este probabil să se stabilizeze în lunile de iarnă şi că o recesiune nu poate fi exclusă, având în vedere preţurile ridicate ale energiei şi deficitul de gaze naturale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.