Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că pentru compania TAROM există ”un plan bun”, dar punerea în aplicare a acestuia nu îl mulţumeşte. El susţine că, pentru a redeveni profitabilă, compania TAROM are nevoie de o injecţie de capital de 150-200 de milioane de euro, un ajutor de stat având nevoie de aprobarea Comisiei Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem un plan bun acolo, pe care l-am discutat şi cu Comisia Europeană de uniformizare a flotei, de reducere a personalului - au fost 1.700, acum sunt 1.400, au fost plecări voluntare – de un alt tip de marketing şi de reformare rutelor şi de restructurare internă. Planul e bun, execuţia nu e încă la nivelul care să mă mulţumească. Mai avem de rezolvat partea de finalizare buy back-ului pentru flota ATR, de renegociere a contractului pentru acele Boeinguri care au fost comandate. Nu e o noutate pentru nimeni, fără o injecţie de capital, TAROM la fel la Lufthansa, la fel ca Air France...În jur de 150 până la 200 de milioane de euro”, a afirmat ministrul, întrebat fiind de ce sumă are nevoie compania aeriană.

În schimbul acestor bani, TAROM ar urma să treacă pe profit, în orizontul de timp 2024-2025, dar şi să fie ”o companie modernă, suplă, care să ofere un serviciu bun”, susţine ministrul.

Un eventual ajutor de stat acordat TAROM trebuie aprobat de Comisia Europeană.

Ministrul mai afirmă că o companie de dimensiunea TAROM ”nu poate susţine” rute foarte lungi, precum SUA sau China, el arătând că TAROM are contracte foarte bune pentru chartere în acest an.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.