Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţă miercuri, într-o postare pe Facebook, că România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică, urmând să primească diploma de certificare în plenul World Organization for Animal Health (OIE), fiind astfel înlăturată, după mai bine de 10 ani, principala barieră privind exportul de carne de porc din ţara noastră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Aseară, la Paris, România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică. Joi vom primi diploma de certificare, în plenul World Organization for Animal Health (OIE). Astfel, după mai bine de 10 ani, a fost înlăturată principala barieră privind exportul de carne de porc din România!”, a precizat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a susţinut că România are toate şansele să revină „în forţă” pe pieţele internaţionale, în condiţiile în care, în scurt timp, va deveni operabil şi Programul „Carne de porc din fermele româneşti”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Având în vedere că în scurt timp devine operabil şi Programul «Carne de porc din fermele româneşti», ţara noastră are toate şansele să revină în forţă pe pieţele internaţionale, după ce ani la rând importurile la acest produs au fost de 10 ori mai mari decât exporturile. State precum Japonia, SUA, Canada sau Mexic şi-au manifestat deja intenţia de a începe negocierile bilaterale”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

În încheiere, Liviu Dragnea a afirmat că este „o realizare uriaşă” şi aprecieză ”efortul depus de Geronimo Brănescu, preşedintele ANSVSA, care a pledat cauza României în faţa forului internaţional!”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.