Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj anunţă, vineri, extinderea reţelei sale de destinaţii pentru sezonul de iarnă 2024 cu două noi rute internaţionale. Începând cu luna octombrie, pasagerii vor putea călători direct spre Lisabona şi Stuttgart, datorită noilor zboruri operate de compania aeriană Wizz Air.
”Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj îşi consolidează astfel poziţia de lider regional pe piaţa aeroporturilor din România, oferind călătorilor din Cluj şi din întreaga regiune Transilvania oportunitatea de a explora două dintre cele mai atractive oraşe europene”, a transmis, vineri, Aeroportul Cluj, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, pe lângă cele două rute noi adăugate reţelei de rute ale Aeroportului Internaţional Cluj, Wizz Air va relua zborurile spre Viena şi Lyon.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De asemenea, din sezonul de iarnă vor fi reluate şi zborurile spre Abu Dhabi, oferind pasagerilor noi oportunităţi pentru călătorii de afaceri şi turism”, se mai arată în comunicat.
”Parteneriatul Aeroportului Internaţional Cluj cu Wizz Air se extinde şi ne bucurăm de faptul că aceste noi rute vor îmbunătăţi conectivitatea internaţională a Clujului. Această extindere reprezintă un pas important în dezvoltarea aeroportului nostru şi în consolidarea poziţiei pe piaţa aviatică din România, dar şi la nivel internaţional”, a declarat Viorel Federiga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Cluj.
În prezent, compania aeriană Wizz operează zboruri de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj către 30 de destinaţii unice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.