O divizarea acţiunilor Nvidia în proporţie de 10 la 1, menită să atragă micii investitori, a intrat luni în vigoare, stârnind speculaţii cu privire la şansele includerii companiei în indicele Dow Jones, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Divizarea, care vizează scăderea valorii pe acţiune pentru a o face mai accesibilă pentru angajaţi şi investitori, creşte acţiunile companiei aflate în circulaţie, fără a-i modifica evaluarea de piaţă.

”Un efect secundar al divizării acţiunilor Nvidia va fi acela de a o pune în cursă pentru a urma Amazon şi Apple în indicele Dow, fiind posibil să scoată acţiunile Intel, care în prezent au cea mai mică pondere”, a declarat Ben Laidler, strateg pentru pieţele globale la firma de brokeraj eToro.

Acţiunile Nvidia au scăzut cu 0,2% luni, după ce au urcat cu aproape 27% de când compania a anunţat divizarea acţiunilor şi previziuni financiare solide luna trecută.

Producătorul dominant de cipuri pentru AI a câştigat, de asemenea, o valoare de piaţă de 3.000 de miliarde de dolari, săptămâna trecută, şi a depăşit Apple, pentru a deveni a doua cea mai valoroasă companie din lume, după Microsoft.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.