Distribuitorul de gaze Moldovagaz din Republica Moldova a cerut luni autorităţii de reglementare a energiei permisiunea de a majora preţurile gazelor livrate populaţiei şi industriei cu 31,5%, în condiţiile în care ţara se confruntă cu o criză energetică de iarnă, transmite Reuters.
Solicitarea a fost anunţată de şeful Moldovagaz, Vadim Ceban, într-o postare pe Telegram, noul preţ propus fiind de 26.675 lei moldoveneşti (1.382 dolari) pe mia de metri cubi.
”Principalul factor care a necesitat acest pas a fost creşterea semnificativă continuă a preţurilor de achiziţie”, a scris Ceban.
Majorarea propusă ar afecta atât consumatorii casnici privaţi, cât şi consumatorii industriali.
Republica Moldova este puternic dependentă de gazele ruseşti şi a fost puternic afectată de creşterea abruptă a preţurilor spot ale gazelor după invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie.
Mii de oameni au ieşit duminică pe străzile capitalei Republicii Moldova, Chişinău, pentru a cere demisia guvernului pro-occidental, invocând preţurile ridicate ale combustibilului şi inflaţia mai mare. Câteva sute de protestatari au rămas în corturi peste noapte în faţa Parlamentului Republicii Moldova.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.