Deţinerile Chinei de datorii ale Statelor Unite au scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari pentru prima dată în ultimii 12 ani, pe fondul creşterii ratelor dobânzilor care au făcut ca titlurile Trezoreriei americane să fie mai puţin atractive, transmite CNBC.
Continuând o tendinţă observată de la începutul anului 2021, portofoliul Chinei de datorii guvernamentale ale SUA a scăzut în luna mai la 980,8 miliarde de dolari, potrivit datelor Departamentului de Trezorerie publicate luni.
Aceasta implică o scădere de aproape 23 de miliarde de dolari faţă de aprilie şi cu aproape 100 de miliarde de dolari, sau cu 9%, faţă de luna precedentă.
De asemenea, este pentru prima dată din mai 2010 când acţiunile Chinei au scăzut sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari.
Japonia este acum principala deţinătoare a datoriilor SUA, cu 1.200 miliarde de dolari.
Scăderea datoriilor deţinute vine în timp ce Rezerva Federală a SUA a mărit dobânzile pentru a opri inflaţia care se află la cel mai ridicat nivel din 1981.
Când dobânzile obligaţiunilor cresc, preţurile scad, ceea ce înseamnă o pierdere de capital pentru investitorii care vând obligaţiunile înainte de scadenţă.
Scăderea ponderii datoriilor americane deţinute de China este, de asemenea, atribuită faptului că Beijingul lucrează pentru a-şi diversifica portofoliul de datorii externe.
Perioada de raportare este înainte ca Fed să majoreze dobânzile de referinţă ale împrumuturilor overnight cu 0,75 puncte procentuale, în iunie; este probabil o altă majorare a dobânzilor, de aceeaşi dimensiune, săptămâna viitoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.