Consilierul onorific al Ministerului Transporturilor, Cătălin Urtoi. şi-a anunţat demisia din funcţie, la sugestia ministrului Lucian Bode, care i-a reproşat că nu mai reprezintă societatea civilă, după anunţul intrării în politică.
Cătălin Urtoi, reprezentant al asociaţiei “Împreună pentru A8“ a spus duminică, într-o conferinţă de presă, că renunţă la funcţia de consilier onorific al Ministerului Transporturilor, în urma unei discuţii cu ministrul Lucian Bode.
“Săptămâna trecută, ministrul Bode m-a invitat în birou şi mi-a spus că nu are ce să-mi reproşeze la modul general, dar că singura problemă este că nu aş mai reprezenta societatea civilă, ci aş fi om politic. I-am spus cum stau lucrurile, iar el mi-a sugerat să mă retrag. I-am transmis că voi lua o decizie cât de curând. Voi lupta în continuare pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, dar renunţ la funcţia de consilier“, a spus Cătăin Urtoi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat de jurnalişti ce ar face dacă ar fi ministru al Transporturilor, Cătălin Urtoi a spus că prima sa decizie ar fi restructurarea CNAIR.
“Acolo sunt sute de oameni care fac de ruşine meseria de drumar“, a afirmat Cătălin Urtoi.
El a mai declarat că în cazul în care nu se vor face paşi concreţi pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, societatea civilă va ieşi din nou în stradă.
Partidul Împreună pentru Moldova (IPM), fondat de reprezentanţii uneia dintre mişcările civice care militează pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, şi-a lansat pe 16 februarie candidaţii la primăriile Iaşi şi Galaţi, respectiv Cătălin Urtoi şi Marius Stan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.