Datoria externă totală a României a crescut cu 397 milioane euro în primele trei luni, la 99,814 miliarde euro, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 31 decembrie 2018, datoria externă totală era de 99,417 miliarde euro, potrivit datelor BNR.

În perioada ianuarie - martie 2019, datoria externă totală a crescut cu 397 milioane euro.

Din total, datoria externă pe termen lung a însumat 67,427 miliarde euro la 31 martie 2019 (67,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,8% faţă de 31 decembrie 2018.

Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2019 nivelul de 32,387 miliarde euro (32,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3% faţă de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,6% în perioada ianuarie - martie 2019, comparativ cu 21,2% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2019 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2019 a fost de 70%, comparativ cu 74,3% la 31 decembrie 2018.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.