Premierul Viorica Dăncilă afirmă că vânzarea de active de către Chimcomplex, "care permite ca aproape 1.200 de angajaţi din judeţul Vâlcea să-şi păstreze locul de muncă, nu este pusă în pericol". "Decizia privind ajutorul de stat emisă de Comisia Europeană nu va afecta în niciun fel vânzarea activelor funcţionale şi nici locurile de muncă ale angajaţilor de la Chimcomplex", susţine ea.
Dăncilă a spus, la începutul şedinţei de Guvern, că se impun câteva clarificări privind situaţia angajaţilor Oltchim, în contextul anunţului făcut de Comisia Europeană privind recuperarea ajutorului de stat.
"Vânzarea de active de către Chimcomplex, care permite ca aproape 1.200 de angajaţi din judeţul Vâlcea să-şi păstreze locul de muncă, nu este pusă în pericol. Chimcomplex este proprietarul deplin al activelor funcţionale, având în vedere că procesul de vânzare a pachetelor de active funcţionle de la Oltchim către Chimcomplex a fost finalizat. În aceste condiţii decizia privind ajutorul de stat emisă de Comisia Europeană nu va afecta în niciun fel vânzarea activelor funcţionale şi nici locurile de muncă ale angajaţilor de la Chimcomplex. Aş vrea să subliniez, de asemenea, faptul că procesul de vânzare s-a desfăşurat în deplină conformitate cu prevederile legale naţionale şi europene în materia ajutorului de stat fiind un proces transparent şi comeptitiv", a afirmat Dăncilă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Comisia Europeană a avertizat, luni, că, de la privatizarea eşuată a companiei petrochimice Oltchim din România, în septembrie 2012, aceasta a beneficiat de ajutoare de stat incompatibile în valoare aproximativă de 335 de milioane euro, iar România trebuie să recupereze aceste ajutoare de la Oltchim.
În acelaşi timp, CE a concluzionat că, deoarece au achiziţionat activele în condiţiile pieţei, societăţile care le-au cumpărat nu au beneficiat de ajutoarele acordate anterior Oltchim, iar aceasta înseamnă că răspunderea pentru rambursarea ajutoarelor îi revine Oltchim.
Comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager, a avertizat că, de-a lungul anilor, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii publice semnificative ca valoare.
”În urma investigaţiei am constatat că măsurile respective au conferit societăţii un avantaj economic neloial, încălcând normele UE privind ajutoarele de stat, avantaj pe care România trebuie să îl recupereze în prezent. În acelaşi timp, vânzarea majorităţii activelor Oltchim în condiţiile pieţei poate asigura un viitor durabil pentru activităţile economice ale societăţii, fără a fi nevoie de sprijin public suplimentar”, a spus comisarul.
Oltchim este una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei, iar statul român deţine o participaţie de control de 54,8 % în cadrul societăţii. În ianuarie 2013, Oltchim a intrat în insolvenţă.
”În aprilie 2016, Comisia a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a stabili dacă anumite măsuri luate de România în sprijinul societăţii Oltchim respectau normele UE privind ajutoarele de stat, în special: neexecutarea silită a datoriilor şi acumularea în continuare de sume datorate de Oltchim Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din România după privatizarea eşuată a societăţii Oltchim din septembrie 2012; anularea de datorii în valoare de peste 300 de milioane euro de către AAAS şi de către diferite întreprinderi de stat şi continuarea furnizărilor, de către statul român şi de către întreprinderi de stat (CET Govora şi Salrom), către Oltchim fără plată, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a societăţii”, se arăta în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.