Compania CFR Călători a încheiat 2019 cu pierderi de 345 milioane lei, a declarat pentru News.ro Dan M. Costescu, care a precizat că atunci când a preluat conducerea companiei, în urmă cu o săptămână, a găsit un proiect de buget pentru 2020 care prevede pierderi de 603 milioane lei şi deja a implementat măsuri care i-au permis reducerea rezultatului negativ cu 50 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Numai datoriile estimate la 30 martie ale societăţii sunt estimate la 400 de milioane lei.

”Nu e un secret pentru nimeni că CFR Calatori se află într-o situaţie proastă. Acesta a fost şi motivul pentru care am fost solicitat şi numit de consiliul de administraţie. În momentul preluării compania avea un buget întocmit pe o pierdere de 603 milioane lei şi estimase la 400 de milioane de lei datoriile la 30 martie 2020, generate de obligaţiile mai vechi care trebuiau onorate”, a declarat pentru News.ro directorul general al CFR Călători, Dan M. Costescu.

Acesta precizează că a fost nevoit să caute urgent măsuri pentru a mai reduce din rezultatul negativ şi, odată implementate, estimează că CFR Călători va încheia anul cu pierderi mult mai mici.

”Din acest punct plecăm. Ştim ce avem de făcut şi sunt pregătite mai multe pachete de măsuri. Prin toate mecanismele legale posibile în acest moment şi deciziile pe care le-am luat, am reuşit în câteva zile să reducem 50 de milioane de lei din această pierdere. Primul pachet a fost implementat repede, iar celelalte intervenţii vor fi lansate de acum înainte. Trebuie însă să fim conştienţi că aceste intervenţii au termene de aplicare şi produc efecte pe perioade diferite, de la câteva săptămâni la luni sau chiar ani. Şi este la fel de important ca acestea să fie susţinute şi continuate pe termen lung de forţele politice, indiferent care sunt acestea sau conducerile companiei”, a mai spus CEO CFR Călători.

Călătorii doresc mai multe trenuri şi condiţii mai bune

Dan M. Costescu a preluat conducerea CFR Călători în urmă cu o săptămână. Acesta spunea atunci că cele trei obiective mari pe care le are sunt: satisfacţia călătorului, trenuri mai multe şi mai bune şi o atenţie mai mare acordată ceferiştilor.  

”Am avut o săptămână foarte plină şi două weekend-uri solicitante. Am încercat să lucrez împreună cu colegii mei la toate cele trei obiective pentru că acestea sunt strâns legate între ele. Vă spun şi cum. Călătorii doresc mai multe trenuri şi condiţii mai bune în acestea. Este exact ce am făcut pentru ei în aceste zile, plecând de la resursele limitate pe care le-am găsit în companie. Am redistribuit materialul rulant între trenuri, concentrându-ne pe funcţia de navetă în timpul săptămânii iar în weekend pe cererea specifică turismului şi călătoriilor interregionale. În acest mod am reuşit să reducem spectaculos numărul de locuri în picioare şi am crescut şi încasările la 150-200%, ceea ce este fără doar şi poate un succes comercial. Impactul media a fost pozitiv, şi foarte important pentru mine, simt cum colegii mei prind încredere pe zi ce trece”, a adăugat reprezentantul companiei.

Întrebat dacă a făcut în aceste zile o radiografie a companiei şi ce anume a găsit, Costescu afirmă că sunt lucruri care s-au tot acumulat de câţiva ani.

”Am cerut încă din prima zi lista cu nemulţumirile călătorilor. Aceasta conduce cumva în acelaşi punct cu sinteza ştirilor, care până la momentul sosirii mele erau în mare parte negative. Am operat rapid măsuri de îmbunătăţire a comunicării cu toţi cei implicaţi, călători, jurnalişti şi colegi în paralel cu acţiunile de suplimentare a numărului de vagoane în funcţie de cerere. Primele măsurători arată o schimbare de trend extraordinară, reflectată şi în media şi în social media. Vreau să vă spun însă că acest lucru ne obligă şi mai mult şi nu ne vom culca pe o ureche, ci vom continua pe direcţia stabilită în ciuda condiţiilor găsite la momentul iniţial”, a precizat Costescu.

În ceea ce priveşte planurile privind trenurile administrate de companie, noul director general al companiei are în plan majorarea numărului de vagoane şi locomotive ce vor fi puse în circulaţie.

”Dacă ne raportăm la cererea actuală de transport şi la creşterea pe care o dorim şi planificăm, punctul de plecare trebuie să fie, bineînţeles, parcul de material rulant. Acum acesta este la cota de avarie. Aveam în circulaţie la început de an doar 850 de vagoane circa 330 de locomotive si automotoare insuficiente, ceea ce ne obligă la mari eforturi pentru a satisface cererea. Soluţia găsită de noi şi folosită cu succes în cele două weekend-uri, a fost de a utiliza sistemele moderne de ticketing care ne indice gradul de ocupare a locurilor în timp real şi cu ajutorul statisticii interne să anticipăm vârfurile de cerere. Pe baza acestor date, transferăm rapid materialul rulant între cele două mari tipuri de cerere, de weekend şi din timpul săptămânii”, a mai spus el.

Costescu vrea astfel să crească numărul de vagoane active la peste 1.000

”Obiectivul nostru rămâne 1.000+, adică majorarea numărului de vagoane active la peste 1.000 şi continuarea procesului de modernizare şi reparare a locomotivelor şi automotoarelor. Pentru acest lucru vizăm şi obţinerea unei tranşe de recapitalizare de circa 240 de milioane de lei, pentru care avem deja întocmit un program de investiţii de ieşire din criza şi care este foarte important pentru programul de modernizare a parcului de vehicule”, a mai spus el.

În ceea ce priveşte viitorul companiei, el spune că toată lumea trebuie ”să pună umărul” pentru ca la finalul anului compania să arate mult mai bine.

”Am luat pulsul de ceva vreme, si prin discuţii directe cu oamenii din central şi din toată ţara sau prin social-media, şi pot să vă spun că cel mai bun cuvânt pentru a descrie starea de fapt era: demoralizare. Toţi continuau să-şi facă datoria zilnică pentru că ceferiştii sunt disciplinaţi însă atmosfera nu era prea bună. Acum, după campaniile din timpul primei săptămâni si mai ales după modul în care media a descris suplimentările de trenuri din weekend, constat o creştere de tonus. Primim sute de mesaje conţinând sugestii, propuneri şi bineînţeles analize critice. Construim din mers mecanismul pentru a le integra în modul în care se iau deciziile şi din acest punct de vedere consider că viitorul arată bine, mai ales dacă toţi angajaţii lucrează pentru binele companiei şi înţeleg că este neapărat nevoie de o schimbare”, adaugă el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.