Constructorul auto Dacia anunţă că lansează pe piaţa din România seria limitată Duster Extreme, cea mai echipată versiune a SUV-ului fabricat la Mioveni, iar preţurile pornesc de la 21.900 euro, cu TVA inclusă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dacia lansează pe piaţa din România Seria Limitată Duster Extreme, cea mai echipată versiune a SUV-ului fabricat la Mioveni. Beneficiind de un look exclusiv, noua serie limitată oferă în standard toate echipamentele disponibile pe versiunea superioară de echipare Prestige, la care se adaugă dotări precum funcţia mâini libere, camera multiview sau avertizorul pentru unghi mort”, anunţă compania.

Disponibilă în două versiuni de motorizare – Blue dCi 115 şi TCe 150 – maşina va putea fi comandată începând din 10 ianuarie 2022 în întreaga reţea de agenţi autorizaţi Dacia din România.

La interior, seria limitată Duster Extreme dispune de scaune faţă încălzite, cu tapiţerie specifică şi cu elemente de design de culoare orange. Atât volanul cât şi maneta schimbătorului de viteze sunt îmbrăcate în piele.

Totodată, Seria Limitată Duster Extreme va inaugura o nouă culoare de caroserie în gama Dacia, intitulată Grey Urban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.