Două curse aeriene ale companiei Wizz Air nu au putut ateriza, joi seară, pe aeroportul din Iaşi, fiind redirecţionate la Suceava şi la Cluj Napoca, din cauza unei furtuni puternice. De asemenea, mai multe avioane au ajuns cu întârziere la Iaşi.
Furtuna puternică a afectat joi seară activitatea aeroportului ieşean, astfel că zborul Dortmund-Iaşi a fost redirecţionat la Suceava, în timp ce cursa aeriană Paris-Iaşi a fost trimisă să aterizeze la Cluj Napoca.
De asemenea cursa aeriană de la Bologna a aterizat la Iaşi cu 90 de minute întârziere, iar zborul de la Munchen a înregistrat o întârziere de o oră.
Mai multe zboruri care urmau să decoleze de la Iaşi au întârzieri de zeci de minute.
O furtună puternică s-a abătut joi seară asupra mai multor zone ale judeţului Iaşi, aflat sub cod portocaliu de vreme instabilă până vineri la ora 02.00.
Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină a tras joi după-amiază zeci de rachete anti-grindină în judeţ.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.