Costurile împrumuturilor guvernamentale din Marea Britanie au scăzut puternic joi, continuând declinul faţă de ultimele maxime, după ce Banca Angliei s-a alăturat Rezervei Federale pentru a menţine ratele dobânzilor constante pentru a doua lună consecutiv, transmite CNBC.
Preţurile obligaţiunilor – care se mişcă invers randamentelor – au crescut, pe măsură ce investitorii par să ignore comentariile conducătorilor băncii centrale conform cărora majorările ulterioare ale ratelor dobânzilor nu sunt excluse şi că este un drum lung de parcurs pentru a aduce inflaţia la ţintă.
Randamentul pe 10 ani al obligaţiunilor guvernamentale din Regatul Unit, cunoscut sub numele de gilts, a coborât cu 0,13 puncte procentuale, la 4,366%, după anunţul Băncii Angliei privind dobânzile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Randamentul obligaţiunilor pe 2 ani, o reflectare a aşteptărilor ratei dobânzii, a scăzut cu 0,08 puncte procentuale, la 4,711%.
În alte părţi ale Europei, randamentele obligaţiunilor au scăzut şi ele. Randamentele obligaţiunilor germane pe 10 ani au scăzut în urma deciziei Fed şi au fost mai scăzute cu aproximativ 0,05 puncte procentuale, în timp ce randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de 10 ani a scăzut cu 0,09 puncte.
Banca Centrală Europeană a menţinut dobânzile neschimbate, săptămâna trecută.
Economistul şef al BCE, Philip Lane, a declarat joi că există ”şanse bune” ca zona euro să evite o recesiune, în ciuda riscurilor de pe piaţa de credit şi după ce economia s-a contractat în trimestrul al treilea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.