Contractul de 35,76 milioane de lei, fără TVA, pentru proiectarea lotului Drobeta Turnu Severin- Domaşnea (65 km) al Drumului de mare viteză Filiaşi-Lugoj a fost semnat, anunţă responsabilii din Transporturi, precizând că asocierea Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL S.A.S. – PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA SRL – ECO GEODRUM SRL are la dispoziţie 26 de luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Lotul Drobeta Turnu Severin- Domaşnea (65 km) al Drumului de mare viteza Filiaşi-Lugoj are de astăzi contract pentru proiectare semnat! Asocierea de proiectanţi (români, francezi şi italieni) are la dispoziţie 35,76 milioane de lei (fără TVA) şi 26 de luni pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate. Este al doilea contract semnat pentru proiectarea unuia din cele 4 loturi ale Drumului de mare viteză Filiaşi-Lugoj”, a scris pe Facebook ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Primul contract (pentru proiectarea lotului Filiaşi-DrobetaTurnuSeverin) a fost semnat în data de 10 iunie. Acest lot are o lungime de 70 de km, iar valoarea contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (care trebuie finalizat în 18 luni) este de peste 21 de milioane de lei (fără TVA).
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un anunţ similar a fost făcut de şeful CNAIR Cristian Pistol, care a precizat că Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL S.A.S. – PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA SRL – ECO GEODRUM SRL este câştigătoarea contractului pentru lotul 2.
Valoarea contractului este de 35,76 milioane de lei, fără TVA iar durata acestuia este de 28 luni.
”Construcţia acestui proiect de infrastructură va asigura conectivitatea între centrele economice importante Craiova - Filiaăi, Drobeta Turnu Severin - Domaşnea, prin realizarea unui drum la standarde europene, care va îmbunătăţi semnificativ condiţiile pentru transportul de marfuri asigurând şi spaţii de parcare şi odihnă pentru conducătorii auto în condiţii de siguranţă”, subliniază Pistol.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.